Ultimul sunet auzit de către tată, un celebru om de afaceri, a fost ţipătul fiicei sale în fundal, în timp ce discuta la telefon cu negociatorii.

Tânăra, Anneli Marie R., în vârstă de 17 ani, a fost răpită la ora 19.30, joi seara, iar la ora 19.57 unul dintre răpitori l-a sunat pe tatăl fetei, de pe telefonul ei, şi i-a cerut suma de un milion de euro, pentru a nu-i ucide fata. În fundal, tatăl fetei i-a auzit ţipetele şi şi-a dat seama că nu este vorba despre o glumă. Imediat după apelul telefonic, tatăl fetei a ieşit să o caute şi i-a găsit bicicleta abandonată, iar câinele rătăcind pe străzi.

Trupul neînsufleţit al fetei a fost găsit în cursul zilei de astăzi, într-o fermă abandonată din Klipphausen.

Anunțuri
Anunțuri

“Toate rugăciunile şi speranţele au rămas fără răspuns. Este într-adevăr moartă“, a declarat şeful poliţiei, Dieter Kroll.

Poliţia a spus pentru dailymail.co.uk că fata nu a fost aleasă la întâmplare. Cel puţin unul dintre răpitori o cunoştea din vedere şi îi studiase pagina de #Facebook.

Markus B., un bucătar şomer în vârstă de 39 de ani, şi Norbert Kroll, metalurgist, în vârstă de 61 de ani, au fost arestaţi şi acuzaţi de uciderea tinerei. Aparent, Kroll a recunoscut că a băgat-o cu forţa pe tânără în maşină, joi seara, în timp ce ea îşi plimba căţelul în apropierea casei din Meissen.Unul dintre acuzaţi a fost arestat în Bamberg, Bavaria, iar celălalt în Dresda.

Atât poliţia cât şi procurorii sunt de părere că răpitorii au intrat în panică şi au decis să o ucidă până la urmă, deoarece în momentul răpirii aceştia nu purtau măşti.

Anunțuri

În cursul zilei de vineri, răpitorii au contactat din nou familia fetei şi au cerut să li se transfere banii într-un cont bancar online. Acela a fost ultimul telefon. De vineri, părinţii fetei nu au mai fost contactaţi, iar poliţia este de părere că fata a fost ucisă chiar în acea zi.

Chiar dacă părinţii fetei le-au spus răpitorilor că le vor da atât cât cer în schimbul fetei lor, totul a fost prea târziu. Vestea sumbră a venit de la o echipă de criminalişti din Dresda. Cadavrul tinerei a fost descoperit într-un grajd abandonat din satul Klipphausen, loc aflat nu departe de casa ei. #Politie #Crima