Ordinul Ministrului Educației prin care elevii și studenții vor primi câte 200 de euro pentru achiziționarea unui calculator a fost publicat marți în Monitorul Oficial alături de anexa beneficiarilor, scrie Agerpres.

Guvernul României a aprobat în luna mai a acestui an modelul bonului valoric de care vor beneficia atât elevii cât și studenții, proveniți din învățământul de stat și particular acreditat. Beneficiarii trebuie să aibă până în 26 de ani și să provină din familii cu un venit brut lunar de maxim 150 lei pe fiecare membru al familiei. Beneficiarii vor primi câte un bon valoric reprezentând echivalentul în lei al sumei de 200 de euro.

Anunțuri
Anunțuri

Bonul va fi calculat la cursul valutar comunicat de Banca Națională.

După cum se știe, din motive de securitate, culoarea și seria bonului valoric se schimbă în fiecare an prin hotărâre de #Guvern. Anul acesta, bonul valoric de 200 de euro pe care îl vor primi elevii și studenții va avea culoarea albastru deschis.

Calculatoarele pe care le vor cumpăra beneficiarii sumei de 200 de ruro vor trebui să aibă o configurație minimă recomandată: 1 GB RAM, procesor 2 Ghz, şi 250 GB hard-disk, cu sistem de operare, software de bază licenţiat şi un program antivirus cu licență.

„Pentru Programul Euro 200, Ministerul Educației a alocat un buget de 16 milioane de lei, de care vor beneficia 17.779 de #elevi și studenți care nu depășesc vârsta de 26 de ani", a declarat un reprezentant al Guvernului.

Ministerul Educației a inițiat Programul "Euro 200" în anul 2004, având ca principal obiectiv stimularea achiziționării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare persoanelor care au un venit mai mic de 150 lei pe membru de familie și pentru crearea de competențe în utilizarea calculatoarelor.

Anunțuri

După 10 ani, de când a fost înființat Programul "Euro 200", Guvernul susține că au beneficiat de acest program peste 280.000 de studenți și elevi cu venituri reduse.

Anul acesta distribuirea bonurilor pentru Programul "Euro 200" s-a făcut în perioada 24 iunie - 30 iulie, iar achiziționarea se poate face până pe 31 august. #Studenti