Dragostea e un sentiment miraculos, care îţi dă putere să continui chiar şi atunci când spui că nu mai poţi, te poartă pe treptele ei şi cum ţi-a fost dat destinul, când va trebui să cobori o treaptă, când va trebui să o urci. E un sentiment şi dulce şi sărat, iar când guşti din dulceaţa lui, cu atât mai puţin te aştepţi să-i simţi şi acel gust sărat.

Îmi reproşează lucruri şi este nemulţumit de mine. Dacă reproşurile şi nemulţumirile fac parte din meniul zilei şi doar atât, şi poate nu vin doar din partea lui, chiar şi a ta, iar deşi situaţia este cea dată, parcă sunteţi inconştienţi de faptul că nu e sănătos ce se întâmplă, atât tu, cât poate şi celălalt parcă sunteţi imuni la suferinţă şi durerea pe care singuri o provocaţi unul celuilalt.

Anunțuri
Anunțuri

Şi e dragostea atât de oarbă încât să suportaţi o astfel de situaţie?

M-a lovit, dar nu s-a întâmplat o singură dată. Dacă a fost supărat, nervos sau cine ştie cu ce fel de stare se confruntă în interiorul lui şi chiar dacă tu ai fi fost aceea care i-ar fi creat o anumită stare chiar de furie în cel mai rău caz, să te lovească e semnul clar de violenţă fizică. Şi poate să fie dragostea atât de oarbă încât să accepţi să te lovească, nu doar o singură dată?

Nu vrea să mai lucrez, deoarece e gelos. În cel mai avansat caz, căsătorită fiind şi cu doi copii, ţi-a cerut să renunţi la serviciul pe care îl ai, deoarece este gelos, crezând că îl înşeli cu un coleg, ceea ce e doar o idee în mintea lui. Şi pentru familia pentru care ai avut atât de multă răbdare să o construieşti, ai făcul pasul de a renunţa la serviciul pe care îl aveai.

Anunțuri

Şi poate să fie dragostea atât de oarbă încât să nu realizezi că lipsa serviciului unuia dintr-o idee neadevărata a celuilalt vă va afecta pe amândoi din punct de vedere financiar?

M-a obligat să fac sex cu el, dar nu e prima dată. A face sex e una, deoarece îl vei face din nu ştiu ce motiv, poate că doar aşa ai simţit nevoia pe moment, dar atât, iar dragoste, cu siguranţă vei face atunci când îl iubeşti pe celălalt. Şi fie sex, fie dragoste, nu trebuie să fii constrâns, cu atât mai mult obligat să faci acest pas. Şi totuşi, dacă se spune că dragostea-i oarbă, tu eşti măsură să conştientizezi că aceasta “obligaţie” nu doar că e o privare de libertate şi în acelaşi timp viol, dar să mai rămâi lângă el după o primă dată în astfel de condiţii?

E adevărat că dragostea e oarbă şi te determina să faci lucruri pe care în mod normal şi atunci când n-ai fi îndrăgostită nu le-ai face, însă oricum ar fi – Fii realistă şi protejează-ţi viaţa cu orice preţ!   

 

  #Iubire #Relatie