Nu mai este un #Secret pentru nimeni faptul că femeile adoră să strălucească din cap până în picioare, de fiecare dată când ies din casă. Tocmai din acest motiv, ele ajung să cheltuiască deseori sume mari pe diverse ţinute vestimentare, toate de firmă, bineînţeles. Însă, cât de calitative sunt hainele produse de marile firme, în ce condiţii sunt realizate şi cât la sută îşi merită banii? Ei bine, acest lucru l-au aflat trei tineri pasionaţi de fashion, care au vrut să vadă ce se află în spatele binecunoscutului lanţ de magazine H&M.

Potrivit activenews.ro, aceştia au fost trimişi de o publicaţie din Norvegia, "Aftenposten", tocmai în Cambodgia, acolo unde se fabrică majoritatea articolelor vestimentare vândute de firma sus-menţionată.

Anunțuri
Anunțuri

Tinerii au trăit timp de o lună de zile în aceleaşi condiţii ca ale muncitorilor. Respectiv în case aflate pe punctul de a se dărâma şi într-o mizerie greu de descris.

În toată această perioadă, cei trei au remarcat că angajaţii lucrează între 16 şi 18 ore pe zi, pe un salariu de cel mult 80 de dolari pe lună, fără niciun fel de protecţie şi în condiţii sanitare deplorabile. Cu alte cuvinte, toţi acei oameni lucrează în adevărate ateliere ale groazei, pe salarii de nimic, în condiţiile în care preţurile articolelor vestimentare pe care le confecţionează nu sunt deloc de neglijat.

Mai mult decât atât, multe dintre angajatele pe care tinerii le-au întâlnit acolo începuseră să muncească de la vârsta de 9 ani. Acestea le-au povestit tinerilor că, atunci când încearcă să ceară un salariu mai mare, protestele lor sunt înăbuşite în sânge.

Anunțuri

Publicaţia norvegiană "Aftenposten" a publicat toate aceste informaţii cu scopul de a le arăta tinerilor din toată lumea în ce condiţii se lucrează la fabricarea hainelor firmei H&M. Asta nu înseamnă, însă, că ţinutele vestimentare sunt de o calitate slabă, ci doar că oamenii aflaţi în spatele brandului au caractere care lasă mult de dorit. Vor doar un profit mare, fără să investească în salarii decente şi în condiţii bune de muncă.

Povestea a sensibilizat o ţară întreagă şi mulţi dintre cei care au aflat-o au declarat că vor boicota produsele H&M.