Fata avea numai 15 ani și se afla în centrul de plasament din județul Călărași, mai exact localitatea Perișoru. Agresorii săi au fost în mod surprinzător 2 polițiști care ar fi violat-o pe câmp, informează Evenimentul Zilei într-un material publicat pe 7 august 2015. Jurnaliștii cotidianului central spun că minora era dată în urmărire generală întrucât fugise din centrul de plasament.

Un comunicat din partea Ministerului Afacerilor Interne a precizat încă de vineri că presupușii violatori ar fi fost trecuți în rezervă. Tânăra nu a vrut să mușamalizeze nefericita întâmplare și a depus plângere împotriva acestora.

Gravitatea evenimentului l-a determinat inclusiv pe #Gabriel Oprea, care ocupă și poziția de viceprim-ministru pentru Securitatea Națională, să ia atitudine în timp record.

Anunțuri
Anunțuri

Potrivit comunicatului publicat astăzi, 7 august la ora 9.17 minute pe site-ul oficial comunicare.mai.gov.ro și mai departe către opinia publică de către Ministerul Afacerilor Interne, violatorii ar fi fost identificați și reținuți chiar de către colegii lor. Au fost acuzați de comiterea infracțiunii de viol asupra unei fete de 15 ani.

Gabriel Oprea a condamnat cu fermitate tot ceea ce s-a întâmplat și a mai spus că aceste fapte nu sunt niciodată de acceptat cu atât mai mult pentru un angajat care activează în cadrul poliției române.

Comunicatul mai precizează că indiferent de decizia pe care o va lua instanța de judecată, polițiștii nu mai pot face parte din poliția română.

"Situația este intolerabilă și total nedemnă pentru calitatea pe care aceștia au avut-o. E regretabil că asemenea oameni au purtat uniforma statului român și au jignit, prin faptele lor , munca celor aproape 60.000 de polițiști care activează în Poliția Română”, a mai declarat vicepremierul Gabriel Oprea.

Anunțuri

El a mai ținut să adauge că nu va exista vreodată toleranță față de toți cei care disprețuiesc și încalcă legea.

Mii de oameni sunt angajați și ei se dovedesc a fi cinstiți și corecți iar munca lor de zi cu zi nu trebuie umbrită de asemenea exemple negative. Se aduc grave prejudicii Poliției Române prin ceea ce au făcut cei doi polițiști, acum dați afară. #Politie #Violenta