Dacă tot este la modă discuția despre cazurile de violuri înregistrate în România și despre modul în care acestea sunt soluționate de autoritățile române, judecătorul Cristi Danileț de la Consiliul Superior al Mgistraturii a realizat o statistică bazată pe cazurile trimise în instanță de procurori.

Aceasta statistică a fost prezentată în această dimineață de portalul sitiripesurse.ro și reflectă o realitate cel puțin ciudată. Astfel în primul rând, din această statistică reiese că numărul infracțiunilor de viol și de acte sexuale cu minori a crescut constant în România dar noul Cod Penal pedepsește aceste infracțiuni cu pedepse mai puțin severe decât vechiul Cod Penal.

Anunțuri
Anunțuri

În România media pe județ a sesizărilor făcute de procurori către instanțe pentru astfel de infracțiuni este de 18 violuri sau acte sexuale cu minori anual.

Pe primul loc în top se situează județul Iași unde, în ultimii doi ani numărul acestor infracțiuni a explodat practic. Dacă în anii 2011-2013 în Iași se înregistrau cam cu 2,5 mai multe infracțiuni de acest fel decât media pe țară, în anul 2014 s-au înregistrat de 5 ori mai multe violuri în județul Iași decât media națională.Ca să ne facem o idee din statistică reiese că în Iași, în anii 2014 și 2015 au fost înregistrate 121 de astfel de cazuri. 

Partea interesantă a topului se referă la județele care înregistrează cele mai puține infracțiuni de viol. În județul Covasna în anul 2014 și 2015 nu s-a înregistrat nici măcar o singură sesizare a vreunei infracțiuni de viol ceea ce face ca acest județ să conducă detașat în topul județelor cu cele mai puține infracțiuni de viol sesizate de procurori între anii 2011 și 2015.

Anunțuri

Raportat la numărul de locuitori județele unde se înregistrează cele mai puține infracțiuni de viol sunt Covasna, Harghita, Bihor, municipiul București și județul Timiș. Astfel, în anul 2014, în Harghita s-au înregistrat 2 violuri, în Bihor 5 infracțiuni și în Timiș 8. 

Dacă privim top 5 al județelor unde se înregistrează cele mai multe violuri raportate la numărul de locuitori, pe primul loc se situează județul celor 7 violatori, Vaslui, urmat de Iași, Botoșani, Vrancea și Mehedinți. La mică distanță le urmează județele Galați și Constanța în care numărul violurilor este considerat unul foarte ridicat.

Judecătorul Danileț precizează că statistica a fost realizată pe baza dosarelor înregistrate și că este posibil ca numărul infracțiunilor să fie mult mai mare în județele în care victimele nu au sesizat organele de anchetă penală. Pentru statistica completă puteți vizita  blogul judecătorului Cristi Danileț.

 

  #Politie #Crima #abuz