Raluca, victima celor șapte violatori din Vaslui, nu a mai rezistat și a decis să iasă în fața camerelor de filmat pentru a spune opiniei publice varianta adevărată a dramei prin care a trecut. Potrivit mariustuca.ro, Raluca a avut ieri prima apariție publică în cadrul unei emisiuni, pe postul PRO TV. Profund marcată de situația în care se află, victima a ținut să mulțumească tuturor persoanelor care o sprijină. Mărturiile fetei sunt de-a dreptul cutremurătoare, trauma prin care trece această copilă fiind un adevărat calvar atât pentru ea cât și pentru familia ei.

În interviul acordat televiziunii PRO TV, Raluca mărturisește public că îi este frică să mai iasă din casă deoarece se teme că ar putea da nas în nas cu unul dintre cei șapte agresori. Din acest motiv, tânăra a stat multă vreme închisă în casă, preferând să meargă doar la școală. Trauma tinerei este și mai mare atunci când se nu doar necunoscuții, ci și o parte din săteni o consideră vinovată pentru violul produs. Ba mai mult, gurile rele din sat, susținute la unison de părinții celor șapte tineri, spun că totul a fost la libera înțelegere și că raluca și-ar fi dat întâlnire cu cei șapte violatori cu scopul precis de a întreține relații sexuale. Toate aceste discuții au indignat-o la maxim pe Raluca și au determinat-o să susțină peste tot că toate acuzațiile sunt doar minciuni, spuse doar pentru ca agresorii să rămână în libertate.

Victima este profund marcată de trauma prin care a trecut și recunoște că a fost nevoită să treacă pe la psiholog, de la care a plecat mulțumită.

Acest caz a împărțit România în două tabere: cetățeni care condamnă gestul violatorilor și sunt  foarte indignați de decizia judecătorilor și de atitudinea pe care o au aceștia în fața opiniei publice, pe de o parte, și oameni care salută toate demersurile celor șapte tineri. Atât familia fetei cât și o parte din români își doresc ca vinovații să plătească pentru faptele lor cu închisoarea, nu cu arestul la domiciliu sau cu controlul judiciar. Din aceste motive, pe internet a circulat o petiție pentru arestarea și condamnarea celor șapte violatori. #Politie #Arestari #abuz