Jandarmii din Galați au avut duminică o zi grea: au avut de „luptat” cu un Rottweiler periculos, scăpat pe sub poarta unei curți din oraș. Bietul câine s-a chinuit o zi întreagă să „scurme” în pământ și când să se bucure și el de câteva clipe de libertate, hop vin mascații și îl saltă! Adevărată viață de câine!

Lăsând gluma la o parte, totul a pornit de la sesizarea venită de la un vecin, care a sunat la 112 anunțând că patrupedul periculos se plimbă liber într-o zonă în care sunt și mulți copii. Un echipaj de jandarmi a fost redirecționat către zona respectivă.

„Ajunşi la faţa locului, colegii noștri au observat un câine agresiv din rasa Rottweiler, care nu permitea persoanelor să circule prin dreptul său. Jandarmii au decis să izoleze zona astfel încât nimeni să nu fie agresat. Întrucât proprietarul câinelui era plecat de acasă, jandarmii au încercat să prindă animalul, dar nu au reușit și au apelat până la urmă la Serviciul de Ecarisaj”, susține ofițerul de presă al Jandarmeriei Galați, Cătălin Bădin.  

Interesant este că până la urmă jandarmii s-au lăsat păgubași și au preferat să aștepte ca unul dintre proprietarii locuinței să vină acasă. După câteva zeci de minute la fața locului și-a făcut apariția fiica proprietarului care a încercat să convingă jandarmii şi cetăţenii că acel câine nu este periculos, cu toate că, prin comportamentul său demonstra altceva.

După ce au reușit să prindă Rottweiler-ul, jandarmii au încercat să afle cum a reușit acesta să le dea atâtea bătăi de cap vecinilor. 

„Din verificările noastre a reieșit faptul că Rottweiler-ul a ieşit din curte pe sub poarta de la intrare în curte, după ce a dat la o parte o folie de cauciuc interpusă între terminaţia gardului şi asfalt”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Evident, în tot acest timp, unul dintre oamenii legii a trecut la întocmirea procesului verbal de sancționare: 400 de lei are de plătit familia patrupedului care, prin faptul că nu și-a supravegheat câinele a încălcat prevederile Legii 61/1991. Jandarmii și-au făcut datoria, fără nicio problemă, doar că ar fi putut fi puțin mai îngăduitori, mai ales că proprietarii câinelui erau la prima abatere, iar câinele a ieșit pe sub poartă fără să ceară voie stăpânilor! În plus, totul s-a terminat cu bine și nimeni nu a fost agresat! #Politie #Violenta