Ziua Imnului Național s-a terminat în mod tragic pentru Regimentul 30 Gardă ”Mihai Viteazul”. O autocisternă încărcată cu lapte a intrat pe contrasens și a lovit ultimul autocar în care se aflau militarii MApN. Evenimentul rutier s-a produs pe DN 1, la ieșirea din localitatea Teiuș înspre municipiul Alba Iulia.

Accidentul s-a soldat cu trei victime. La fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale, polițiști, dar și un elicopter militar și unul de la SMURD, însă acestea nu au fost folosite pentru transportarea răniților.

Paramedicii au acordat primele îngrijiri medicale, iar în cazul plt. maj. Mihai Laurențiu-Rodian, în vârstă de 34 de ani, s-au efectuat manevre de resuscitare timp de 45 de minute.

Anunțuri
Anunțuri

La final, medicii au concluzionat faptul că politraumatismele extrem de severe suferite au fost incompatibile cu viața. Astfel, a fost declarat decesul tânărului militar.

Polițiștii au oprit circulația și au efectuat măsurătorile pentru a stabili împrejurările care au dus la producerea incidentului rutier. Pe asfalt au fost ușor vizibile urmele lăsate de roțile autocisternei. Șoferul a încercat să frâneze însă datorită unei defecțiuni tehnice acesta a pierdut controlul autovehiculului și a intrat în autocarul care se deplasa în coloană. Acum șoferul s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Biroul de Relații cu Presa din cadrul Ministerului Apărării Naționale a transmis un comunicat prin care confirmă cele întâmplate. În același document se mai menționează faptul că plutonierul major Mihai Laurențiu-Rodian, în vârstă de 34 de ani, a fost angajat în MApN din anul 2000 și era încadrat ca subofițer pe funcția de instrumentist șef la Muzica Regimentului 30 Gardă ”Mihai Viteazul”.

Anunțuri

Acesta era căsătorit și avea un copil.

Ministrul Mircea Dușa a transmis condoleanțele sale familiei îndoliate.

Autocarul, în care se aflau 27 de persoane, făcea parte dintr-un convoi de patru autovehicule care se întorceau de la Oradea, unde lucrătorii regimentului l-au însoțit pe ministrul Mircea Dușa care a participat la ceremonia dedicată zilei Imnului Național din parcul 1 Decembrie și la Centrul NATO – Humint, unde s-au serbat cinci ani de la inaugurare.

Regimentului 30 Gardă ”Mihai Viteazul” a împlinit 155 de ani de la înființare. #Politie #Accident #Armata