Focşăneanul Sorin Tudose a editat primul album cu Focşaniul anilor 1889 - 1941, care conţine ilustrate inedite ale vremii. Tânărul, în vârstă de 29 de ani, a muncit patru ani la acest album, a folosit doar fonduri proprii şi a bătut din casă în casă pentru a găsi cele mai frumoase fotografii ale Focşaniului secolului trecut. Lansarea albumului intitulat sugestiv "Focşanii de altădată - o istorie ilustrată" a avut loc aseară, la Ateneul Popular "Maior Gheorghe Pastia" din Focşani.

Autorităţile locale, dezinteresate de lansare

Cu toate că lansarea a avut loc în contextul Zilelor Municipiului Focşani, manifestare dedicată celor 153 de ani de când cele două urbe de pe Milcov, Focşanii Munteni şi Focşanii Moldoveni, au fost unite într-o singură municipalitate, prin Decretul semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 1862, nu a fost inclusă de autorităţi în cadrul manifestărilor oficiale.

Anunțuri
Anunțuri

De altfel, la lansare au fost prezenţi doar câţiva consilieri locali, fără oficialităţi din Primărie.

Album de excepţie, pentru un oraş considerat de excepţie

Focşăneanul Sorin Tudose a dus o muncă sisifică, după cum chiar el spune, pentru a dezgropa istoria ilustrată a oraşului în care s-a născut. Albumul său dezvăluie Focşaniul anilor 1889 - 1941 ca un oraş boem, cu clădiri construite în stil neoromânesc, cu alei şi parcuri de poveste. De asemenea, albumul conţine fotografii ale unor clădiri distruse de comunism dar şi de autorităţile vremii noastre, cum ar fi Gara Veche a Focşaniului, clădire istorică demolată de municipalitate în 2002. De altfel, albumul conţine o fotografie cu Regele Carol I prezent în vechea gară a Focşanilor, la inaugurare.

"M-am oprit la 1941 pentru că aici cred eu că s-a oprit şi evoluţia oraşului din punct de vedere arhitectural"

Istoria ilustrată a Focşaniului conţine peste 400 de fotografii adunate din toate colţurile lumii, de la focşăneni binevoitori şi prezintă aspecte din viaţa oraşului din perioada 1889 - 1941, clădiri, oameni, străzi şi promenade.

Anunțuri

Autorul consideră că, după anul 1941, Focşaniul a încetat să mai respire din punct de vedere arhitectural, locul clădirilor istorice fiind luat, treptat, de cele cubice şi fără viaţă, specifice comunismului. #Primar #Eveniment cultural #Traditie