Într-un articol publicat pe site-ul oficial, CNN relatează un eveniment din dimineața zilei de 10.06.2015 în care doi atacatori au fost ucisi și unul rănit într-un atac terorist dejucat la Temple Karnak din Luxor, Egipt, conform autoritaților.

Ministerul de Interne al Egiptului a declarat că atacatorii s-au confruntat cu forțele de securitate folosind arme și explozibili. Cei trei bărbați, care erau într-o mașină, au încercat să intre în parcarea templului atunci când un polițist în civil i-a forțat să oprească, a declarat Ministerul Turismului din Egipt.

Forțele de securitate au înfruntat atacatorii și doi dintre ei au fost uciși.

Anunțuri
Anunțuri

Unul a murit când a fost detonat explozibilul pe care îl transporta asupra lui, iar un cel de-al doilea a fost împușcat în cap, declară Ministerul de Interne. Cel de-al treilea militant a fost rănit.

Ministerul Sănătății din Egipt a declarat că cinci persoane au fost rănite, inclusiv civili.

"Politistul care a oprit vehiculul a suferit leziuni minore, dar din cauza acțiunilor sale eroice, multe alte potențiale victime au fost salvate și din fericire nici un turist nu a fost lezat", a declarat ministrul Turismului Khaled Rami.

După atac, președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi a ordonat intensificarea prezenței forțelor de securitate la punctele vitale din țară, inclusiv la obiectivele turistice și site-urile de antichități, a declarat administrația prezidențială pentru CNN.

Acesta este primul atac mortal într-un obiectiv turistic din Luxor după anul 1997, atunci când mai mulți oameni înarmați au ucis 62 de persoane, majoritatea turiști internaționali.

Anunțuri

Cu o săptămână în urmă, o persoană înarmată împușcase mortal doi ofițeri de poliție într-un atac la câteva sute de metri de Marile Piramide din Giza, a declarat Ministerul de Interne. Anterior, militanți islamiști, inclusiv Ansar Beit Al Maqdis afiliat ISIS, au atacat în cea mai mare parte oficiali guvernamentali și forțele de securitate. Militanții au ucis sute de polițiști, soldați și magistrați de la răsturnarea președintelui islamist Mohamed Morsy în iulie 2013.

Patru persoane au fost ucise și 14 rănite când Ansar Beit Al Maqdis a atacat un autobuz de turiști sud-coreeni care călătoreau din Egipt, Peninsula Sinai, către Israel în luna februarie 2014. Atacul de miercuri a coincis cu semnarea Acordului de liber schimb african din Sharm el-Sheikh, Egipt. Într-un post pe site-ul oficial în arabă, Frăția Musulmană a încurajat chemarea la arme și îndeamnă fanii să reziste la această lovitură prin toate mijloacele, până la căderea regimului, justificându-și gestul prin "dreptul legitim la autoapărare".

Anunțuri

Guvernul egiptean a încercat să înlăture orice îngrijorare legată de securitate și să ademenească înapoi turiștii pentru sezonul de vară. Turismul reprezintă 11,3% din produsul intern brut al Egiptului și 19,3% din veniturile sale valutare, spune Serviciul de Stat pentru Informare al Egiptului.

„Am îmbunătățit măsurile de securitate în vigoare, la toate obiectivele noastre și vom continua să luăm toate măsurile posibile pentru a ne asigura că nu se va întâmpla nimic rău pentru oricine vizitează Egiptul. Principala prioritate a guvernului din Egipt o reprezintă siguranța turiștilor din țara noastră", a declarat Rami, ministrul turismului.

Pe lângă obiectivele și forțele guvernamentale din Egipt, civilii au devenit o țintă facilă iar recenta direcționare către obiective turistice a atacurilor teroriste ne indică faptul că atentatele sunt și vor fi în continuare atipice, lipsite de orice moralitate. #terorism #Statul Islamic