Grav #Accident de circulație în Slovenia acolo unde o #familie din Arad a fost ucisă în trafic de o cisternă. Potrivit știrileprotv.ro, polițiștii au aflat ulterior cine este șoferul cisternei care a fugit de la locul accidentului. În mașină zdrobită se aflau prim-procurorul parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, Flaviu Chis, soția și fiul acestora de numai șase ani, precum și soacra prim-procurorului.


Familia se afla pe autostrada din Slovenia cu intenția de a merge în vacanță în Italia. Din nefericire, mașina românilor a fost strivită de o cisternă. În urma impactului familia formată din patru români amurit pe loc, iar șoferul cisternei care a provocat accidentul a fugit de la fața locului, fiind găsit mai apoi de organele de poliție. Aceștia nu au dat încă publicității numele celui care a ucis familia de români.


Surse din presa slovenă relatează că mașina în care se afla prim-procurorul Flaviu Chis și familia sa, staționa pe banda de urgență a autostrăzii, aproape de capitala Liubliana. Autoturismul a fost lovit de o cisternă care circula cu viteză mărită. În urma impactului mașina cu numere de România a fost scoasă de pe carosabil și proiectată în stânci. Cei patru români nu au avut nicio șansă de supraviețuire fiind prinși între stânci și cisternă, aceștia au murit pe loc.


Tot în acest accident a mai fost implicat un autoturism cu numere de România, în care se afla două persoane, însă din fericire, aceștia au scăpat doar cu câteva răni ușoare în urma impactului


Rudele și cunoștințele familiei își exprimă profund regretul pentru ceea ce s-a întâmplat. Decanul baroului Arad, declară că Flaviu Chis a fost un om deosebit, un om de onemie și un coleg adevărat.


Fratele prim-procurorului a plecat în grabă spre Slovenia pentru a aduce trupurile neînsuflețite ale celor patru membri de familie.
Flavius Chis avea vârsta de 43 de ani și era căsătorit din anul 2006. Acesta avea împreună cu soția sa Ioana, un băiețel de șase ani care ar fi trebuit să înceapă în această toamnă școala.