Povestea este chiar sfâșietoare și probabil că pentru cei sensibili înseamnă lacrimi, durere și dezamăgirea că un suflet de copil va pleca sus, la ceruri. Mulți ne gândim și chiar credem că putem avea aripi de înger, însă e numai o iluzie de-a muritorilor. Adevărul este însă chiar aici, printre noi, pe pământ.

Vorbim în acest articol despre o micuță pe nume Olivia. Pe site-ul doctorulzilei.ro, descoperim știrea-sursă despre ea, de fapt, povestea cu pricina. Fetița a fost diagnosticată cu o afecțiune fatală la creier, nevindecabilă. Incurabilă, de fapt, cum spun medicii. Degeaba s-au străduit părinții săi să obțină măcar o încurajare de supraviețuire din partea doctorilor.

Anunțuri
Anunțuri

Nu au primit vestea care i-ar fi bucurat și au mai aflat și că afecțiunea copilului este inoperabilă.

Sfâșiați de durere și disperare, părinții fetiței s-au deci să petreacă alături de fetița lor cât mai mult timp, așa că au dus-o într-un parc de distracții, la Disneyland. Între timp, mama unui copil de 4 ani, Jessica Goeller pe numele său, i-a contactat degrabă, spunându-le că a văzut cazul lor la televizor. Având nevoie de un transplant pentru băiețel, le-a cerut celor doi soți să o ajute, prin Olivia. Părinții micuței au fost de acord și, astfel, băiețelul de patru ani și-a recâștigat șansa de a trăi mai departe. Jessica a înțeles ce le cere bieților oameni, ba chiar le-a și spus asta, dar apoi i-a rugat să vadă "imaginea în ansamblu". Probabil că voia să-i determine să gândească la rece situația, dar cine poate face asta, în asemenea condiții insuportabile?

Olivia a mai ajutat prin moartea sa și un alt băiețel, tot de patru ani, care avea nevoie de un transplant pentru intestinele subțire.

Anunțuri

Fetița de 3 ani a reușit prin urmare, fără să conștientizeze prea bine, ceva uimitor: Salvarea altor doi copii, prin donarea organelor ei după moarte. Este adevărat că micuța nu are discernământ la o vârstă așa de fragedă, însă simpla ei existență și acordul părinților au făcut ca această poveste emoționantă să zdruncine multe inimi reci. #Uniunea Europeana #Boala #medicina