Recentele descinderi ale DGA la Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa au scos la lumină pasiunile ascunse ale prodecanului Facultăţii de Ştiinţe Sociale care a transformat holurile Universităţii în platouri de filmare pentru filme pentru adulţi.

În urma activităţilor autorizate de judecători şi desfăşurate de către investigatorul DGA s-a probat de către procurori activitatea infracţională a mai multor cadre didactice printre care şi a prodecanului Facultăţii de Ştiinţe Sociale, Franţ Florin Ionel, care în perioada 27.11.2014 şi până în momentul descinderilor, în mod repetat, prevalându-se şi de funcţia sa, a lăsat impresia investigatorului DGA că are influenţă asupra cadrelor didactice examinatoare şi că îşi va trafica astfel influenţa pe lângă acestea în vederea promovării la examenele de an ale investigatorului, sesiunea de iarnă şi de vară 2015, solicitând în schimb intervenţiilor pe lângă cadrele didactice universitare favoruri de natură sexuală.

Anunțuri
Anunțuri

De asemenea, pentru promovarea la examenul ,, Relaţii şi organizaţii europene”, programat la data de 26.05.2015 şi unde titular este Franţ Florin ,examen care a fost mutat în altă zi , respectiv 30.05.2015,pentru a asigura prezenţa investigatorului la examen, Franţ Florin a pretins şi primit în data de 29.05.2015 favoruri de natură sexuală de la investigatorul DGA aranjând ulterior, în aceeaşi zi, ca examenul să se desfăşoare în cadru privat prin punerea la dispoziţie a unei lucrări gata elaborate a unei colege care să fie copiate , lucrare care ulterior a fost notată cu 10.



La data de 08.01.2015, Franţ Florin şi-a traficat influenţa pe lângă Ghiţă Ruxana, asistent la disciplina Relaţii Internaţionale unde titular este lector univ dr.Micloşină Otilia pentru a permite investigatorului susţinerea examenului programat în data de 10.01.2015, fără ca studenta să mai depună la lucrarea scrisă un referat pretins tuturor celorlalţi studenţi, ulterior obţinând şi nota 10 şi de asemenea a promis că va interveni pe lângă cadrul didactic Rudolf Cristian pentru a-i asigura promovarea la materia Introducere în istoria universală, examen programat la data de 15.01.2015, solicitând în schimb să petreacă o noapte, respectiv relaţii de natură sexuală cu investigatorul în noaptea de 14/15.01.2015, precum şi de a-l însoţi la Sinaia în data de 29.01.2015.  În data de 22.01.2015 Franţ Florin i-a solicitat investigatorului să întreţină relaţii sexuale, iar la data de 03.02.2015, după ce i-a comunicat faptul că a promovat examenul cu Rudolf Cristian i-a solicitat de asemenea să petreacă noaptea împreună.

Anunțuri

Solicitări insistente de a avea relaţii sexuale cu investigatorul au avut loc la data de 27.02.2015, cu ocazia întâlnirii de la Piteşti, la data de 03.03.2015 când i-a solicitat măcar să-l sărute pentru a-i aranja examenele din sesiunea de vară astfel cum  a procedat şi cu cele din sesiunea de iarnă dar şi în data de 19.05.2015, când după ce i-a comunicat că a reuşit să-i comaseze examenele astfel încât să poată veni doar de 3 ori i-a solicitat în mod insistent să rămână peste noapte pentru a întreţine relaţii sexuale. De menţionat faptul că la data de 26.05.2015 era programat examenul de la materia Relaţii şi organizaţii internaţionale, unde titular este Franţ Florin, însă acesta i l-a mutat pentru a-l cupla cu alt examen în data de 29.05.2015, când pentru a o declara promovată a solicitat şi obţinut favoruri de natură sexuală, în urma cărora investigatorul a dat lucrarea de examen în biroul acestuia, în afara orei programate de examen, punându-i-se la dispoziţie o lucrare scrisă pentru a fi copiată, lucrare care a fost notată pe loc de către Franţ Florin cu nota 10, cu menţiunea făcută de către acesta ca noaptea să o petreacă împreună pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu investigatorul."FF: Tu îţi vezi de ale tale.

Anunțuri



ZD: Ok. Păi şi ultima atunci?

FF: (?)

ZD: Când o să vin te sun înainte. Oricum o să stau, probabil, două trei zile, aşa, o să stau.

FF: Aşa ar fi ...(?).

ZD: Aşa ar fi frumos, nu?

FF: Mă gândesc că vii şi singură.

ZD: Ăăă... cu siguranţă o să vin şi singură, da, că nu o să stea nimeni după fundu meu atunci, dacă e.

FF: Poate stau eu.

ZD: O să stai tu? Tare. Da. ....(?) de tine. Mersi mult de tot".

Din procesul verbal de redare în mediul ambiental a discuţiilor purtate la data de 27.02.2015 între investigatorul DGA şi FF reies următoarele:

FF : Să nu faci cum face Sharon Stone că...mă omori... cu picioarele..

ZD: Nu că Sharon Stone avea ceva în minus, eu am...în plus!

FF : Tu ai chiloţii?

ZD: Da, acuma...

FF : Da, dar la cât sunt de minusculi, nu......

ZD: Ţi-ai dat tu seama de asta?

FF : Îhm!

…………………………..

FF : Mai bine nu veni că mă provoci!

ZD: Te provoc? În ce sens?

FF : Mai bine…(n.n.- nu se înţelege)…

ZD: În ce sens te provoc?

FF : În toate sensurile.

ZD: Hai du-te?!

FF : Aşa. …(n.n.- nu se înţelege)…

ZD: De ce?

FF : Nu… nu-mi stă mintea la…la cursuri.

ZD: Nu-ţi stă mintea la cursuri? Păi la ce-ţi stă, dacă nu?

FF : La tine.

ZD: La mine? Păi ce-i aşa special la mine?

FF : Nu fi rea!

ZD: Cum să… nu sunt. Ce ştiu? Eu chiar nu ştiu. Pe bune.

FF : Tu nu te vezi cum arăţi? Tu crezi că eu mă pot concentra la cursuri dacă tu vii aşa?

……………………..

FF : Vroiam să-ţi zic că… în după masa asta stau cu tine, sau mai… toată noaptea sau mai nu ştiu ce şi tu ai plecat. Sau n-ai venit sau ai venit cu nu ştiu cine şi ai plecat înapoi.

ZD: Ai fost dezamăgit rău?

FF : Rău de tot. Deci şi pentru asta tre’ să te revanşezi.

ZD: Aoleo Doamne câte am?

FF : Eh, toate se plătesc în lumea asta pân la urmă.

ZD: Corect, ai şi tu dreptate, aşa-i. Şi eu sunt obişnuită să-mi plătesc datoriile.

FF : Tu ştii. Tu, tu te ştii mai bine, eu nu te ştiu aşa bine.

ZD: Corect, corect, aşa e. Cum de altfel şi eu mă ştiu pe mine şi nu te ştiu pe tine.

FF : Poftim? Eu am făcut primul pas. Că… la prima noastră întâlnire, aşa mi-ai dat de înţeles. Că să fac eu primul pas. L-am făcut.

 ZD: Că să dea Dumnezeu să faci tu primul pas?

…………………..

ZD: Ar trebui să fac cinste cu un suc pentru…

FF : Păi faci, intru o dată în cameră şi faci.

……………….

FF : Eu te vreau pe tine.

ZD: Ţi-am zis că vreau să mă ajuţi.

FF : Eu te vreau pe tine.

ZD: Tu mă vrei pe mine?

FF : Îhî.

……..

ZD: Sunt stresată şi cu şcoala aia, chiar şi cu şcoala.

FF : Şi cu şcoala şi cu mine. Stai liniştită!

ZD: Cu tine nu sunt stresată, doar că eşti aşa… adică mă aşteptam ca până acum să fii mai…

FF : Mai ce?

ZD: Păi na…

FF : O să fiu. Stai liniştită!

ZD: Să fii mai direct, eşti aşa…

FF : Marţi îs mai direct.

ZD: Hm?

FF : Marţi îs mai direct.

ZD: Marţea eşti mai direct?

FF : Nu, marţi sunt mai direct.

ZD: A!

FF : Marţea, auzi!

ZD: (n.n. râde)

FF : Acuma îs mai obosit".

 Ce m-aş urca pe tine ca pe scara de incendiu….

La data de 03.03.2015, în jurul orelor 16.25, investigatorul DGA fost contactată telefonic de către FF care i-a spus că va urca până în camera  acesteia de hotel, nedorind să se întâlnească la barul hotelului. Din procesul verbal de redare în mediul ambiental au reieşit următoarele: "FF : Ai rămas datoare. Din Piteşti ai rămas datoare.

ZD : Păi de ce am rămas din Piteşti datoare?

FF : De aia. …(n.n.- nu se înţelege)…să te sărut, ce se întâmplă şi ai spus: nu aici.

ZD: Ă… şi am rămas datoare să mă săruţi acum? Asta ar trebui să înţeleg?

FF : Înţelege ce vrei.

ZD: A, păi înţeleg ce vreau, asta…Nu?

FF : Da, asta, ă…

.....................

FF : Aşa ar fi frumos.

ZD: Dar doar stai de vorbă, nu se întâmplă nimic , nu te……(n.n.- nu se înţelege)…

FF : Şi dacă te sărut ce faci?

ZD: Să mă săruţi?

FF : Păi da nu aşa ne-a fost vorba? Stai aici lângă mine, să te văd mai aproape!

ZD: Ne-a fost vorba aşa? Î… nu-mi aduc aminte eu să fi fost vorba aşa.

FF : Dar ce se întâmplă dacă te sărut?

ZD: Păi nu înţeleg de ce să mă săruţi în primu rând?

FF : De plăcere.

ZD: De plăcere? Păi şi tu îţi dai seama dacă ar însemna să fac plăcerile tuturor, câte persoane ar trebui să sărut?

FF : Păi da sunt convins.

ZD: Păi şi? Nu ţi se pare că…?

FF : Că ce?

ZD: Totuşi…

FF : Totuşi ce? Dacă eu vreau să te sărut, ce e rău în asta?

ZD: Că am o relaţie şi că ai şi tu o relaţie.

......................

FF : Bun. Crezi ce vrei… Dacă te sărut…Ştiu că nu te săruţi cu toată lumea, am înţeles ideea, ok, e o chestie inedită. Na bun. Trecem peste toate detaliile astea, dacă te sărut ce se întâmplă?

ZD: Nu cred că e ok să faci asta.

FF : De ce? Da ştii că-mi doresc eu asta de mult. Se vede după cum mă uit după tine, după cum vorbesc cu tine, după cum îţi bat apropouri. Ţi-ai dat seama probabil că…

ZD: Nu prea îmi dau seama de multe lucruri de la tine că eşti aşa… : înţelege ce vrei, fă ce vrei! Dacă înţeleg ce vreau…

FF : Da eşti copil mic, câţi ani ai? Câţi ani ai, cât faci?

......................

FF : … te sărut toată… nu mă mai zăpăcii…

ZD: Păi… eu chiar nu înţeleg… Ce vrei tu de la mine? Să...? Asta nu înţeleg.

FF : Să am o combinaţie cu tine.

ZD: Să ai o combinaţie cu mine? Păi şi cum să ai tu combinaţie cu mine? Eu sunt cu prieten, tu eşti căsătorit, eu… Vii aici…

FF : Păi aşa bine(?)… tu eşti departe, eu mi-s aici, nu-i problemă. Tocmai asta e. N-avem nicio treabă.

......................

FF : Păi de ce? Ce……(n.n.- nu se înţelege)… Bun. Te-ai complexat(?) iar. Ce se întâmplă dacă te sărut?

ZD: Nu ştiu…n-o să mă săruţi.

FF : Hm?

ZD: Nu o să mă săruţi fiindcă nu e cazu să mă săruţi . Serios…

FF : M…Mă zăpăceşti…

........................

FF : Nu mă zăpăcii, că mă omori…

ZD : Nu te zăpăcesc. Pe tine te zăpăcesc toate.

FF : Hm? Tu te compari cu toate?

ZD: Păi nu mă compar cu toate, absolut deloc dar…

...................

FF : Ce s-ar întâmpla dacă te sărut?

ZD: Nu mă sărut…

FF : Numai o dată.

ZD: Nu! Nici măcar!

FF : Pe obraji…Hai mă , eu vin să te sărut, …(n.n.- nu se înţelege)…

ZD: Deci nu, nu te ridica!

.......................

ZD: N-ai apă acasă? Eşti amărât rău de tot tu aşa de felu tău, hm? Da măi, mă mir de mine…

FF : Ce m-aş urca pe tine…

ZD: Mai mi de mine, da eşti…

FF : Ce m-aş urca pe tine ca pe scara de incendiu….".

Desigur, în timpul interceptărilor s-a dovedit că şi alte studente erau examinate şi notate de către prodecanul Florin Franţ în funcţie de obţinerea unor favoruri sexuale şi "pe măsura prestaţiei avute"...

Prin sentinţa Tribunalului Bucureşti prodecanul Florin Franţ este arestat preventiv pentru 30 de zile. El şi-a luat cel mai cunoscut avocat din Caraş-Severin, Cosmin Bolosin, care promite că-l va ajuta pe clientul său să scape din arest preventiv.

#Studenti #Coruptie #Arestari