Tomiță Lazăr a fost găsit joi, în jurul orei 6.00 dimineața, la 10 kilometri de locul în care și-a pierdut viața. Corpul lui a fost văzut plutind în râu, mai exact la ultima balastieră aflată în aval de Vadul Roșca.

„A fost găsit în Siret corpul unui bărbat ale cărui semnalmente corespund cu cele ale persoanei dispărute duminică seara", a declarat pentru blastingnews.ro, cpt. Cristina Duță, purtător de cuvânt la Inspectoratul pentru Situații de Urgențe (ISU) Vrancea. Căpitanul a mai precizat faptul că trupul neînsuflețit a fost văzut de către un muncitor care a sunat imediat la 112. Cei din dispecerat au anunțat echipajele de pompieri care efectuau căutările specifice în dreptul localității Vadu Roșca.

Anunțuri
Anunțuri

Imediat, la fața locului au ajuns pompieri militari, polițiști, angajați de la Medicină Legală (SML), dar și colegi de-ai acestuia de la Inspectoratul de la Poliția Județului Vrancea. Familia a fost și ea prezentă pentru identificarea cadavrului.

Criminaliștii au efectuat măsurători, au făcut poze , după care ofițerul a fost scos din apă și transportat la sediul SML Focșani pentru efectuarea necropsiei, în urma căreia se va stabili cu exactitate care au fost cauzele care au dus la decesul lui. După finalizarea raportului familia îl va putea lua acasă. Cel mai probabil, Tomiță Lazăr va fi înmormântat cel târziu luni, 27 iulie.

Șeful mascaților a fost căutat la sol și pe apă, fără încetare, timp de trei zile și patru nopți, de către angajați din ISU Vrancea, IPJ Vrancea, IJJ Vrancea, SVSU, localnici, familie și colegi.

Anunțuri

Luni, 20 iulie, un elicopter a survolat râul Siret în speranța că Tomiță Lazăr va fi văzut. Șapte angajați de la SIAS București au mers în Vrancea pentru a da o mână de ajutor colegilor săi. Mai multe echipaje de scafandrii au cercetat fundul Siretului însă fără rezultat.

Conform experienței pompierilor, persoanele care se îneacă ies la suprafață în intervalul de 3-5 zile de la producerea înecului, cu condiția ca trupul să nu fie prins între rădăcinile ierburilor aflate pe fundul râurilor. Lucru care s-a și întâmplat în cea de-a patra zi de căutări.

Vă reamintim faptul că șeful mascaților vrânceni a ieșit duminică, 19 iulie, cu fiica lui la picnic. Fata, de 24 ani, a intrat în Siret, iar curenții puternici au tras-o într-o zonă periculoasă. Tatăl acesteia a auzit-o când a strigat după ajutor și a înotat înspre ea ca să o ajute. Comisarul șef a reușit să o scoată din curenți și ulterior, doi tineri au ajutat-o să ajungă la mal. Din păcate Tomiță Lazăr nu a mai avut puterea de a-și urma fiica și s-a înecat.

Anunțuri

Curenții l-au prins și l-au tras înspre fundul râului.

Acesta și-a dat viața pentru copilul său. Sâmbăta aceasta, Tomiță Lazăr trebuia să fie socru mic la nunta fiicei lui mai mari. Acum, familia se pregătește pentru organizarea ceremonialului de înmormântare.

Șeful mascaților din Vrancea a fost considerat unul din cei mai puternici polițiști din România. El a participat la numeroase concursuri de forță și anduranță organizate de IGPR și Sindicate, adunând astfel în palmaresul său 26 de medalii din aur, argint și bronz. #iPhone #Android #Google