Timp de o săptămână pulsul României a fost ţinut de scandalul imens stârnit în jurul violului terifiant petrecut într-un cătun uitat de lume din judeţul Vaslui. Procurorii care au anchetat cazul alături de posturile de televiziune au fost ţinta numeroaselor ironii şi controverse, care de care mai acide. Din păcate întreaga tevatură iscată în jurul acestui fapt tragic, nu a condus decât la tulburarea adolescentei.

Conform psihologilor ea ar fi avut nevoie de discreţie şi linişte şi nicidecum de provocări televizate sau agitaţie, deoarece sindromul postviol se instalează uşor şi cunoaşte ai multe trepte de manifestare. Comunităţile de români din ţară şi din străinătate au reacţionat firesc, însă cel mai mişcător mesaj a fost transmis de Mihai Tufă un vasluian stabilit în Hamburg care i-a adresat tiunerei victime o invitaţie generoasă .

Potrivit unui articol publicat în ediţia de pe 23 Iulie a cotidianului Adevarul.ro, Mihai Tufă un tânăr vasluian de 30 de ani, a transmis o scrisoare emoţionantă către familia fetei prin care îşi exprimă dorinţa de a o invita pe eleva violată să petreacă alaături de comunităţile de români din Hamburg câteva zile pentru a se detaşa sufleteşte şi fizic de amintirile dure ale violului.

Vasluianul Mihai Tufă, este stabilit de mai mult timp în Hamburg şi este un binecunoscut fotograf, editare video şi graphic design într-un singur cuvânt un freelancer profesionist. El a mărturist printre altele în scrisoarea sa, că în tinereţe a fost alături trup şi suflet de o bună prietenă din copilărie care fusese la rândul ei victima unui viol .Experienţa avută l-a făcut să relizeze concret că victimele acestor agresiuni au nevoie de multă afecţiune si sprijin din partea cunoscuţilor, mai ales dacă comunitatea din care face parte este una potrivnică.

Fost olimpic la Geografie şi bun cunoscător al comunităţilor din zona judeţului Vaslui, Mihai Tufă consideră că taotă comunitatea din tonă este vinovată şi iresponsabilă deoarece a afişat o tăcere sperjură. Cât despre legile actuale ale Justiţiei Române, Mihai le consideră prea permisive şi demodate.Mihai consideră că Educaţia Sexuală este un subiect tabu, care trebuie abordat cu discernământ şi la vârstele fireşti de instituţiile care promovează educaţia.

În ceea ce o priveşte pe adolescenta violată, Mihai crede că cel mai bun remediu ar fi o vacanţă deconectantă în Hamburg, unde ar cunoaşte oameni noi şi s-ar putea bucura de adevărata faţă a voluptăţii reale a vieţii, de latura frumoasă a vârstei pe care o traversează.

#Google #Romani de pretutindeni #Psihologie