"Lăsați-ne să ne violăm femeile în liniște", ideeia care reiese din atitudinea localnicilor din comuna celor 7 violatori. Mai mult decât atât, partida de sex nereușită dintre eleva navetistă și cei șapte pitici din Vaslui riscă să bage țara în război civil. În acest moment în comuna violatorilor e scandal pe viață și pe moarte între tabăra susținătorilor și a celor care îi condamnă. Apărătorii violatorilor, rude, prieteni sau simpli localnici au aruncat cu sticle în jurnaliști, i-au înjurat, i-au amenințat cu moartea, cu violul și au făcut zid în fața celor 7 infractori pentru a-i proteja. Cu așa suporteri, poți să violezi toate femeile din Vaslui până la București!

Conflictul s-a declanșat în apropierea postului de poliție din comuna Văleni, județul Vaslui, acolo unde, în fiecare zi, cei 7 acuzați sunt obligați să se prezinte, conform cerințelor controlului judiciar.

Anunțuri
Anunțuri

Unul dintre susținători le-a spus ziaristelor prezente la fața locului că pentru toată publicitate negativă făcută comunei ar merita și ele să fie violate. " Știți ce ar trebui să facă sătenii din Văleni? Să se adune și să vă violeze, să vedeți ce înseamnă cu adevărat niște violatori! Fata e de vină!", s-ar răstit un bărbat din mulțime. Bărbatul este rudă cu Alin Rotaru, violatorul care și-a recunoscut fapta și a solicitat să fie cercetat în baza acordului de recunoaștere.

Cățărați pe TAB-uri, echipați cu veste antiglonț și căști de protecție

Sătenii sunt extrem de indignați că localitatea are de suferit în urma acestui caz, dar refuză să înțeleagă că cei 7 consăteni ai lor au distrus viața unei fete. Localnicii învinuiesc fata pentru cele întâmplate, întrucât dețin mai multe informații despre aventurile sexuale ale acesteia.

Anunțuri

"Îi susține tot satul (pe băieți n.m) pentru că ea nu a fost fată cuminte", a declarat unul dintre localnicii furioși.

Susținătorii sunt absolut convinși că cei 7 tineri au picat în plasa unei fete de o moralitate îndoielnică. Aceștia le-au sugerat jurnaliștilor să se consulte cu medicii legiști care au văzut fata imediat după orgie și nu au descoperit nicio urmă de violență. Mai mult, sătenii spun că atunci când poliția i-a dus pe toți să facă reconstituirea, "fata violată" a râs cu băieții de cele întâmplate. "Nu au făcut nimic grav, au pupat o fată!", iată o altă replică aruncată de ceata susținătorilor.

Ulterior, sătenii i-au îmbrâncit pe jurnaliști, au aruncat cu sticle, atmosfera devenind tot mai tensionată. Data viitoare jurnaliștii vor trebui să viziteze satul cățărați pe TAB-uri, echipați cu veste antiglonț și căști de protecție, exact ca în zonele de conflict din Orientul Mijlociu.

Există motive serioase ca judecătorii să fie excluși din magistratură

Reamintim, că fata violată are deja câteva milioane de susținători. Mai mulți pușcăriași și interlopi din România sunt dispuși să-i facă dreptate fetei, dar numai după ce băieții vor ajunge după gratii.

Anunțuri

De asemenea, zeci de oameni, printre care și multe celebrități, și-au declarat dorința de a asista la procesul care urmează să aibă loc pe data de 14 august. Dacă judeătorii nu vor face dreptate, susținătorii fetei violate sunt gata să-i linșeze pe băieți. 

În acest moment la Parchetul din Vaslui doi procurori verifică dosarul celor 7 inculpați. Totodată, la cererea CSM-ului, inspecția judiciare efectuează cercetări pentru a vedea dacă magistrații au acționat corect. Se pare că deja există motive serioase ca judecătorii să fie excluși din magistratură. #Politie #Violenta