Mai mulți părinți din localitatea Săcele sunt indignați pe diriginta copiilor, din cauză că profesoara de română le vorbește elevilor despre experiențele sale sexuale și folosește cuvinte vulgare. Potrivit fanatik.ro, cadrul didactic neagă absolut toate acuzațiile aduse, dar recunoaște că acum, la final de an, a dorit să poarte o discuție mai matură cu elevii săi, a vrut să îi pregătească pentru când vor intra la liceu.

Potrivit sursei menționate, una din mamele elevilor de clasa a VIII-a, cu lacrimi în ochi, povestește despre lucrurile pe care profesoara i le-a spus fetiței, și anume despre ce înseamnă viaţa sexuală. Mai mult, diriginta le-ar fi povestit elevilor și câteva din aventurile trăite.

Anunțuri
Anunțuri

În modul ei unic de a se exprima și de a fi înțeleasă de către elevi, profesoara le-a povestit elevilor despre ce înseamnă viața de liceean. Spre uimirea copiilor, cadrul didactic le-a descris elevilor că liceul este un mediu periculos, cu droguri în această perioadă şi cu o mare parte din adolescenți începându-şi viaţa sexuală.

Pusă la zid de către părinţii şcolarilor, diriginta recunoaște că a avut o discuție puțin mai deocheată cu elevii, dar susţine că scopul acestei conversații a fost unul contructiv, prin care a vrut să-i pregătească pe copii să se ferească de anturajele periculoase. Mai mult, aceasta spune că, din lipsă de informație, în anii trecuți, a avut o elevă de clasa a VIII-a însărcinată. Ea consideră că discuția despre începerea vieții sexuale și pericolele la care se expun bobocii în liceu trebuie știute din timp, pentru ca adolescenţii să se putea proteja.

Anunțuri

Reprezentații Primăriei susțin că au luat măsuri drastice, după ce profesoara a recunoscut conversația purtată la ora de dirigenţie, aceasta fiind amendată cu 300 de lei.

Într-adevăr, educația a avansat foarte mult și este absolut necesar ca un elev de clasa a VIII-a să fie instruit despre ce înseamnă viața de liceean, deoarece mulți elevi buni se pierd pe drum și o apucă pe căi greșite. Faptul că profesoara a dorit să poarte o discuție mai serioasă cu elevii nu este deloc revoltător, tragic este însă faptul că a discutat cu copiii despre aventurile ei sexuale.

#Scoala #Educatie