Thea Wilson, o tânără din Marea Britanie, în vârstă de 37 de ani, a petrecut o noapte în oraş, alături de prieteni săi. Deşi nu consumase alcool deloc, Thea s-a trezit a doua zi plină de vânătăi pe tot corpul. Asta se întâmpla anul trecut, pe 5 decembrie. A fost şocată când a văzut în ce hal arată. Tânăra încerca să-şi amintească ce i-a putut provoca vânătăile, însă s-a speriat şi mai tare când a văzut că au trecut câteva zile şi vânătăile nu dispar.

Speriată, tânăra a mers la medic, pentru a află ce se întâmplă cu vânătăile care i-au apărut din senin şi, mai ales, de ce nu se vindecă."Mâinile şi picioarele mele erau plime de vânătăi, mari şi proeminente. Le-am spus medicilor că în seara precedentă nu am consumat deloc alcool, aşa că iese din discuţie faptul că vânătăile mi-ar fi putut apărea în urmă unor căzături", a declarat Thea, pentru mirror.co.uk.

Medicii i-au făcut mai multe investigații și i-au pus tinerei un diagnostic şocant. În urma biopsiei de măduva, medicii au decoperit că Thea suferă de o formă foarte rară de leucemie, numită "leucemie acută mieloidă". Această formă de leucemie este întâlnită doar la 100 de persoane, anual, în întreaga lume.

După aflarea veștii, Thea a început chimioterapia, care a durat șase luni. După acest timp, medicii i-au dat vestea cea mare, #Boala a intrat în remisie. Minunea s-a întâmplat pentru că boala a fost depistată la timp, iar medicii s-au declarat foarte mulţumiţi de cum a decurs tratamentul și mai ales pentru că boala a intrat în remisie. "Thea a fost o pacientă extrem de pozitivă, în ciuda situaţiei. A avut un spirit puternic și a fost capabilă să transforme această situație negativă în ceva pozitiv. Foarte rar întâlnim asemenea pacienți, iar când o facem ne inspiră atât pe noi, cadrele medicale, cât şi pe ceilalţi pacienţi. Mă bucar că a reușit se depășească cu bine aceste momente grele", a declarat infirmiera șefă care a tratat-o pe tânără.

Acum, că boala a intrat în remisie, Thea vrea să stângă cât mai mulţi bani pentru spitalul și medicii care i-au salvat viaţa, ea lucrând ca agent de vânzări în domeniul medical. "Chiar dacă boala poate reveni în orice moment, asta nu mă poate opri să-mi trăiesc viaţa și să mă bucur de ea. O să fac tot ce pot pentru a ajuta acest #Spital, care pentru mine a fost a doua casă timp de șase luni", a declarat Thea. #medicina