Escrocii care folosesc metoda „Accidentul" au lovit din nou zilele trecute, iar o femeie din sectorul 2 al Capitalei a fost păgubită de suma de 8.000 de lei, potrivit ziarului Libertatea. Se pare că bandiţii şi-au schimbat modul de operare, comunicarea cu victimele nemaifăcându-se prin intermediul telefonului, ci direct la locuinţele acestora.

Zilele trecute, un individ care s-a dat drept angajat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a apărut la uşa unei bucureştence şi a reuşit să o convingă pe femeie să îi dea 8.000 de lei. Bărbatul i-a spus femeii că fiica ei, care locuieşte de mai mult timp în Canada, a fost implicată într-un accident, iar acum este spitalizată.

Anunțuri
Anunțuri

Panicată, femeia i-a dat bărbatului toţi banii pe care îi avea în casă, urmând să meargă să mai scoată de la bancă încă 4.000 de euro. Înainte să plece, bărbatul a ţinut să-i lase femeii un număr de cont în care aceasta urma să-i vireze şi restul de bani. Norocul femeii a fost că funcţionara de la bancă, deşi tânără, a bănuit că s-ar putea să fie vorba despre o înşelătorie şi a refuzat să-i dea suma cerută, sfătuind-o pe victimă să ia neapărat legătura cu fiica sa. Spre stupoarea femeii, fiica ei nu fusese implicată în niciun accident, ci se afla chiar în vacanţă. Aflând acest lucru, următorul drum al femeii a fost către Poliţie pentru a depune o plângere.

Potrivit Business Magazin, Poliţia română are câteva sfaturi pentru evitarea unor astfel de situaţii. În primul rând, e necesar ca oamenii să ştie că în cazul accidentelor, nici victima şi nici autorul nu au nevoie de bani, ei beneficiind gratuit de îngrijiri medicale de urgenţă.

Anunțuri

În al doilea rând, este recomandat ca persoanele care se confruntă cu astfel de situaţii să ceară imediat informaţii, sunând la 112, iar cel mai important aspect de care toată lumea ar trebui să ţină cont este acela că datele cu caracter personal nu trebuie oferite niciodată prin intermediul telefonului. Poliţia mai atrage atenţia că persoanele vizate de escroci sunt în general persoane vârstnice, care au copii plecați în străinătate. #Interpol #Politie #Spital