O banda de tineri infractori români, care locuia în zona Mestre a fost anihilată de poliţia din orăşelul Maghera din zona Venezia, după ce fusese dată iniţial în consemn internaţional pentru comiterea unui jaf de o violenţă rară. Potrivit publicației electronice gazetaromanească.com de miercuri, cei trei tineri infractori români au jefuit în luna martie un cuplu de italieni, Massimo şi Carla Azzan. Jaful armat s-a petrecut la reşedinţa acestora de pe Via Maghera, unde se mai aflau la momentul teribilului atac şi cei şase copii ai lor.

Infractorii români au pătruns prin efracţie în locuinţa familiei italiene la o oră destul de târzie, însă zgomotele provocate în interior din cauza grabei au trezit întreaga familie. Italienii au urcat scările casei să vadă cine este şi, spre surprinderea lor s-au trezit față în faţă, în plină noapte, cu o bandă de infractori români înarmați si agresivi. Groaza familiei de italieni a fost cu atât mai mare cu cât aceştia se aflau la a al patrulea furt suferit în ultimul an.

Cei trei infractori români au devenit agresivi şi au ameninţat familia cu un cuţit. Apoi, profitând de spaima italienilor au fugit de la faţa locului. Banda de infractori românialcătuită din Liviu Claudiu Cadu, Irima George şi Hălungă Fanică au sustras din interiorul domiciliului italienilor suma de 500 de euro, trei computere, tablete, cheile de la maşina marca Fiat şi două telefoane mobile.

Spre ghinionul lor, infractorii interceptați de brigada mobilă din zona Venezia cu ajutorul telefoanelor mobile sustrase. Aceştia s-au folosit de telefoanele mobile ca să comunice între ei şi să pună la cale o strategie de vânzare a obiectelor furate, însă au fost interceptaţi datorită semnalului telefoanelor mobile, fiind arestaţi după o perioadă de mai bine de două luni, răstimp în care poliţia italiană a efectuat numeroase anchete.

O altă filă neagră se aşterne peste realizările minunate ale comunităţilor de români din Italia, ceea ce ne face să ne întrebăm, cum pot unii cetăţeni români să umbrească relaţiile trainice stabilite între români şi italieni, care au devenit o familie frumoasă.

#romani in Italia #Crima #Violenta