Ați ghicit, se întâmplă în România. Că "eu cu cine votez" este întrebarea care a făcut istorie prin inegalabilul Caragiale nu mai prezintă un mister pentru nimeni, în afară de unii tinerii teribiliști născuți la "facerea" democrației de după 1989 sau de către cei care au mers rar ori deloc la școală.

Opinia de Dorohoi citată de botosaninews.ro, ne informează că o angajată a unei primării din Dorohoi s-a prezentat la serviciu în stare avansată de ebrietate. Șefii săi au surprins-o în această ipostază jenantă. Efectul a fost următorul: Toți angajații serviciului de taxe și impozite din primărie au fost chemați la control cu etilotestul.

Anunțuri
Anunțuri

Toate acestea s-au întâmplat luni, 20 iulie când unul dintre șefii ierarhici s-a sesizat, surprins de starea femeii. Comportamentul celei în cauză era exact ca al unei persoane care consumase o cantitate apreciabilă de alcool. În plus, mai avea și fusta udă. Alt portal de știri din zonă, botosaneanul.ro a titrat ca femeia s-ar fi aflat aproape de comă alcoolică.

Apoi s-a întâmplat ceva ca la armată: Toți salariații secției au fost aliniați într-o singură cameră și verificați cu un aparat special. Etilotestul a trădat-o doar pe angajata turmentată, înregistrând o alcoolemie de 0,94 mg/l în aerul pur expirat. Ceilalți au fost în regulă, rezultatul fiind negativ, tot pe linie.

Oamenii spun după cum informează aceleași surse că etilotestul folosit la acel control neașteptat nu este asemănător cu aparatele folosite de poliția rutieră și nici nu se știe dacă este omologat.

Anunțuri

Toți au căzut de acord că angajata băuse peste măsură și au mai adăugat și că nici măcar nu e prima oară când vine așa la serviciu.

Primarul din Dorohoi nu a putut marginaliza această întâmplare și nici nu a reieșit că ar fi încercat să facă așa ceva. Edilul a spus doar că regretă ceea ce s-a petrecut vorbind despre o anchetă declanșată și sancțiuni disciplinare în cazul în care se va dovedi că femeia a consumat băuturi alcoolice la locul de muncă. Noi ne întrebăm însă: Și dacă nu consumase nimic la serviciu, nu e nicio sancțiune, e voie să te prezinți așa la job sau iar există lacune în lege?

La final oricum toți angajații au fost puși în situația în care trebuiau să semneze câte o declarație din care să reiasă ceea ce au văzut. Interesant este faptul că unii dintre ei au refuzat ferm să facă așa ceva. #Romani de pretutindeni #Locuri de munca #Joburi