Scandal ca în filmele de acţiune încheiat la spital pentru două familii din cartierul constănţean Abator, judeţul Constanţa. Astăzi, două familii de ţigani s-au luat la bătaie şi şi-au distrus casele. Întregul scandal a pornit de la copiii celor două familii care s-ar fi certat din senin. Evident, părinţii au ajuns să se încaiere pentru odraslele lor.

În urma altercaţiei, patru ţigani au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dar agresorii au dat bir cu fugiţii iar acum sunt căutaţi de oamenii legii.

Cu capetele sparte şi cu vânătăi la ochi, membrii uneia dintre cele două familii susţin că au fost atacaţi de vecinii lor care, se pare că au avut chef de scandal.

Anunțuri
Anunțuri

Oamenii au povestit pentru Neptun TV faptul că toată încăierarea a pornit de la fiica lor în vârstă de 17 ani care ar fi spus că băiatul vecinilor ar fi înjurat-o fără a avea vreun motiv.

"Am fost la ea, cu intenţii bune, am vorbit frumos şi am întrebat-o de ce a pus mâna pe odrasla mea? Apoi am vrut să plecăm la plimbare în staţiunea Mamaia. Soţia şi copiii mei s-au îmbrăcat şi în momentul în care am ieşit din casă, 6 persoane au venit peste noi plus sora vecinei. Au venit la noi cu bâtele şi ne-au bătut", a povestit unul dintre bărbaţi pentru sursa precizată.

În urma scandalului totul arăta ca într-un film cu Van Damme sau Arnold Schwarzenegger: ambele case au fost transformate într-un câmp de luptă, sau, mai bine spus, un război în toată regula: uşile au fost smulse din balamale, toată mobila a fost distrusă, geamurile nu au scăpat nici ele întregi.

Anunțuri

În momentul în care oamenii legii au fost anunţaţi, cei care ar fi pornit scandalul au dat bir cu fugiţii, iar persoanele din cealaltă tabără, doi copii şi părinţii fetei, au primit îngrijiri medicale.

"Am fost chemaţi pentru 4 persoane. Când am ajuns erau stabile, dar aveau totuşi traumatisme minore şi le-am acordat îngrijiri", a declarat medicul Claudia Tatarici, reprezentantul SAJ Constanţa.

Persoanele rănite afirmă că au primit în continuare ameninţări prin SMS şi sunt în continuare speriate considerând că vieţile lor sunt puse în pericol.

Cei agresaţi au mers şi la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru a primi certificatul constatator pe care vor să-l utilizeze ca probă la dosar. Aceştia au depus şi plângere la Poliţia Constanţa şi afirmă că vor lupta şi îşi doresc ca cei care i-au agresat să răspundă în faţa legii pentru ceea ce au făcut. #Politie #Crima #Violenta