O tânără româncă absolventă a unei Universităţi în Marea Britanie a fost jignită într-un mod incredibil la recepţia unui hotel. Publicaţia Hull Daily Mail a relatat că Alecsandra Puflea, de 22 de ani, plătise "on line" o cameră la Holiday Inn Expres, dar în momentul în care a ajuns la recepţie, i s-a refuzat accesul în hotel, pentru motivul că ...era prostituată româncă!

Iniţial, tânăra care este absolventă a Universităţii de Drept din Hull, la specializarea Criminalistică, a crezut că este o glumă, dar cei de la recepţie au refuzat să îi dea camera. 

"A fost o experienţă umilitoare şi şocantă. Recepţionerul s-a uitat la buletinul meu şi a spus că nu pot sta în hotel, pentru că sunt din România.

Anunțuri
Anunțuri

I-am arătat permisul de conducere britanic, dar nu a contat", le-a povestit Alecsandra jurnaliştilor britanici.

Tânăra a luat banii înapoi pentru rezervare, dar a mers direct la o secţie de poliţie, unde a depus plângere împotriva personalului de la hotel.

O echipă a oamenilor legii s-a deplasat la hotelul Holiday Inn Expres, însă managerul unităţii a refuzat să comenteze incidentul, declarând doar că "recepţionerul a crezut că este vorba despre o prostituată" şi că este vorba despre "politica hotelului de a selecta clienţii".

Din păcate, poliţiştii nu au putut oferi decât o "explicaţie" oficială a incidentului: "Ne confruntăm cu un număr mare de astfel de cazuri (prostituate românce - n.r.) iar cazul de faţă este, din păcate, o confuzie gravă făcută de cei de la hotelul respectiv.

Anunțuri

Evident, nu suntem de acord cu actele de discriminare şi nu încurajăm astfel de practici. Este ruşinos că unei persoane i s-a întâmplat aşa ceva. Am cerut personalului hotelului să îşi revizuiască atitudinea", a declarat inspectorul de poliţie Tony Cockerill.

Alecsandra Puflea este absolvent al Universităţii din localitatea Hull, în specializările Criminalistică şi Medicină Legală. Povestea ei a făcut repede înconjurul lumii, ştirea fiind prezentată în toate ziarele importante din Anglia, dar şi din alte ţări. Aspectele semnalate de româncă sunt acum cercetate şi de Ministerul Afacerilor Externe din România, care confirmă şi analizează incidentul.



#Diaspora #romani in UK