Așa cum a promis în urmă cu puțin timp, Gheorghe Becali l-a invitat zilele trecute pe Dumitru Gologan, tatăl românului condamnat la moarte prin spânzurare în Malaezia pentru a-i oferi un ajutor financiar dar și pentru a-i trimite lui Ionuț lucruri sfinte care îi vor fi de folos în închisoare. Astfel, potrivit ziarulring.ro, tatăl lui Ionuț Gologan s-a întâlnit alaltăieri cu latifundiarul Becali.


Patronul Stelei l-a invitat pe Dumitru Gologan la Palatul lui și i-a oferit, așa cum a promis Biblie, icoane și cărți religioase. Pe lângă aceste lucruri Gheorghe Becali i-a dat și suma de 3.000 de euro, suficienți pentru a ajunge în Malaezia la închisoarea morții și pentru a se întâlni cu fiul său, poate, pentru ultima dată. Acești bani îi vor fi suficienți pentru drum, dar și pentru a-i da fiului său de cheltuială în "închisoarea morții".


De asemenea, Gheorghe Becali va plăti un al doilea avocat pentru Ionuț Gologan, iar dacă este posibil ca acesta să fie eliberat pe cauțiune o va plăti și pe aceasta doar pentru ca tânărul român să scape de pedeapsa cu moartea. Becali nu a menționat suma care este dispus să o plătească pentru viața lui Ionuț, însă i-a promis tatălui său că plătește cât e nevoie.


Gherorghe Becali a declarat ulterior pentru presă ca Ionuț Gologan are posibilitatea să se mântuiască cu ajutorul cărților trimise de el. De asemenea, acesta dorește să îi trimită o scrisoare personală tânărului condamnat la moarte pentru trafic de droguri în Malaezia.


Ionuț Gologan ar urma să fie executat în luna august a acestui an. Până atunci, acesta așteaptă în închisoarea malaleziană o rază de speranță că va fi salvat de la moarte și că se va putea întoarce în țara lui, lângă familie și toți cei dragi.


Latifundiarul Gherorghe Becali susține că a fost impresionat de cazul lui Ionuț Gologan, încă de pe vremea când era la rândul lui în pușcărie însă nu a putut face nimic pentru el din spatele gratiilor. Acum însă, el l-a chemat pe Dumitru Gologan pentru a-i trimite tânărului condamnat la moarte, cărți sfinte, o cruce și bani de cheltuială în închisoare.
#George Becali