Sunt foarte multe persoane care privesc angajarea într-o multinațională ca pe un succes major. Înainte de orice se gândesc la avantajele care decurg dintr-o poziție importantă deținută într-o astfel de companie: venit (mult) peste mediu, asigurări de sănătate, posibilitate de avansare rapidă, experiență foarte bună care dă CV-ului o greutate aparte. Dincolo de aceste beneficii există o serie întreagă de alte elemente, care nu sunt deloc roz și care sunt pitite în spatele zâmbetelor generoase ale diverșilor manageri.

  1. Când intri în lumea marilor corporații întâlnești o nouă realitate. Nu ești important pentru nimeni, nimeni nu te ajută să te adaptezi noilor cerințe, nimeni nu este interesat să te ajute să depășești greutățile de început. Încearcă să-ți amintești acest lucru acolo, nimeni nu este interesat în succesul tău - tu trebuie să lupți zilnic.
  2. O să afli că printre cuvintele cele mai folosite în aceste companii cuvântul procedură are o importanță aparte. Nu contează dacă procedura uneori îngreunează unele actvități, și, uneori, poate chiar reduce din eficiență. Trebuie urmată procedura: scrii mail-uri, aștepți mail-uri, aștepți permisiuni. Și aștepți, aștepți, aștepți...
  3. Ședințe. Cel puțin 50% din timpul tău îl petreci în ședințe, chiar dacă în acest timp lucrurile pe care tu trebuia să le faci rămân nefăcute. Nu contează. Într-o bună zi o să deschizi agenda și o să observi că în acea săptămână ai mai multe ședințe decât ore efective pentru lucru.
  4. Email-urile. Cel mai probabil o să fii un sclav al Outlook-ului. Primești și trimiți sute de email-uri zilnic, și, cel mai probabil, o să ai nevoie de un an sau doi pentru a învăța la ce mail-uri trebuie să răspunzi și pe care poți să le ignori.
  5. Evenimentele organizate de companii. Nu sunt foarte multe persoane care să se bucure când iau parte la aceste evenimente, dar marile companii au nevoie de conferințe mari, petreceri mari, evenimente sociale mari.
  6. Prezentări. Cu siguranță o să fii nevoit să înveți cum să faci prezentări, pentru că uneori contează mai mult decât rezultatul muncii. După un timp o să schimbi doar câteva cifre sau șabloane, dar până acolo e cale lungă.
  7. Nu contează doar prezentările, ci mai ales modul în care prezinți. Contează foarte mult să ai un stil propriu și întotdeauna să ai la îndemână informații suplimentare. Ești pregătit pentru asta?
  8. Din nou despre prezentări. Prezentarea trebuie să fie însoțită de fotografii, filmulețe video sau reclame care să impresioneze. După o perioadă anume vei găsi tot mai greu acele lucruri care să stârnească interesul.
  9. Bugetele - nu sunt banii tăi, doar îi numeri. Există o regulă - poți uita orice în afară de câți bani mai ai de cheltuit. Există posibilitatea să te trezești în mijlocul nopții și să te apuci să socotești (în gând) ce sume și la ce furnizori trebuiesc redirecționați banii rămași.
  10. Cafea gratis la dispoziție - un lucru care face să ți se pară că sfârșitul nu vine chiar acum.

Acest mic îndrumar nu este gândit pentru a speria pe cineva, ci în primul rând pentru a atenționagood money means good work. Și da, cel mai probabil într-o zi o să dorești o casă mică într-o pădure, unde să nu ai nici semnal pentru smartphone.

Anunțuri
Anunțuri

Dar ceva te va opri să te duci acolo: probabil munca de zi cu zi pe care ai ajuns să o îndrăgești. #Locuri de munca #Joburi