În noaptea de 18 spre 19 iunie, o mamă din Suceava a făcut un gest care a ajuns ieri și azi pe pagina tuturor ziarelor din țară. Jurnaliștii de la Evenimentul Zilei, care citează agenția de presă Agerpress, au prezentat astăzi cazul incredibil al acestei mame denaturate care, potrivit precizărilor oferite de reprezentanții poliției a încercat să-și înece fiica în vârstă de doar trei luni prin introducerea acesteia într-un butoi cu apă rece.

Mai pe scurt, în noaptea zilei de 18 iunie, femeia a ieșit din casa în care locuia cu soacra sa și s-a îndreptat spre un butoi din curtea casei plin cu apă. Aceasta avea în brațe fetița de numai 3 luni și a fost urmată afară din casă de celălalt copil al său, un băiat în vârstă de 6 ani.

Anunțuri
Anunțuri

Imediat, femeia a băgat copilul în butoiul cu apă foarte rece fapt ce l-a îngrozit pe fiul de 6 ani care a început să plângă și să țipe. Prin zgomotele sale, fratele și-a salvat practic sora, deoarece acestea au trezit-o pe soacra femeii care a ieșit în fugă din casă și a scos copilul din butoi. Femeia prinsă asupra groaznicei fapte i-a spus inițial soacrei că a vrut să spele fetița de numai trei luni, dar imediat ce a observat că bătrâna pune mâna pe telefon s-a făcut nevăzută.

Soacra a sunat la 112 și a așteptat venirea ambulanței care a găsit-o pe fetiță în șoc hipotermic și a preluat-o pentru a îi acorda îngrijirile cuvenite. Noaptea teribilă a soacrei nu s-a terminat însă aici deoarece, spre dimineață s-a trezit pe cap cu mama fetei care sătulă de hoinărit s-a întors acasă. Speriată femeia a sunat iarăsi la numărul unic de urgență, iar autoritățile au trimis încă o ambulanță însoțită de polițiști care au luat-o pe tânăra femeie și au dus-o la cel mai apropiat spital de psihiatrie unde a fost internată pentru a fi consultată și a se determina dacă este răspunzătoare de faptele sale.

Anunțuri

O poveste tragică în care un copil de 6 ani a reușit să-și salveze surioara de la a fi înecată de propria mamă. Dacă vă întrebați unde era tatăl în toată această poveste, să știți că nu era nici la cârciuma satului, nici nu-și părăsise familia pentru a se duce după vreo fufă. Toate informațiile prezentate de presa locală și centrală arată clar că acesta muncește pe brânci în străinătate pentru a își întreține familia. #Romani de pretutindeni #Politie #Crima