Drama românului condamnat la moarte in Malaezia continuă. Părinții tânărului Ionuț Gologan sunt devastați de durere deoarece pe data de 28 mai, acesta împlinise vârsta de 23 de ani și nu au putut nici măcar să îl audă la telefon. Conform spynews.ro, mama lui Ionuț declară că este prima dată când nu a putut să îi spună propiului băiat "La mulți ani!".


Atât mama cât și tatăl românului condamnat la moarte prin spânzurare în Malaezia au așteptat un telefon de la Ionuț, însă din nefericire acest apel a întârziat să apară, spulberându-le acestora toate speranțele că își vor auzi copilul închis în penitenciarul din Malaezia, măcar de ziua lui.


De când Ionuț Gologan a fost mutat în noua închisoare, aceasta nu mai poate lua legătura cu familia lui. În noul regim de detenție, Ionuț Gologan are libere doar patru ore pe zi și acces la telefon doar o dată la câteva săptămâni. În cele patru ore libere, Românul condamnat la moarte este obligat să facă sport, sau alte activități recreative.


La ultima convorbire telefonică cu părinții lui, Ionuț Gologan le-a declarat acestora că deși mâncarea este mai puțină în noul penitenciar este mult mai bună în comparație cu fosta pușcărie, dar din nefericire, aici nu are acces la propiul telefon mobil și nu poate lua legătura cu aceștia sau cu avocatul.


În spatele gratiilor din Malaezia, Ionuț Gologan știa cu siguranță că familia lui aștepta un telefon să îi poată spune "La mulți ani!" de ziua lui, însă acesta s-a aflat în imposibilitatea de a-și suna părinții.
Românul condamnat la moarte în Malaezia este în așteptarea recursului la condamnare și așteaptă ca cineva să îl poată salva de pedeapsa cu moartea.
România este alături de Ionuț Gologan si speră ca acesta să poată reveni în țară alături de familia și de prietenii lui.
Președintele țării, Klaus Iohannis, dar și Papa, au promis că vor face tot posibilul să îl scoată pe tânăr la timp din închisoarea malaeziană în care își așteaptă recursul la condamnarea la moarte.
Ionuț Gologan a fost prins în 2012 pe aeroportul malaezian având droguri asupra sa.
#familie