Un ou de struț pune sub semnul întrebării vârsta piramidelor, așa cum a fost ea stabilită conform arheologiei tradiționale, informează Ancient Code. Descoperirea, ignorată de egiptologia tradițională mai mult de un secol, devine cu atât mai incitantă cu cât cercetări recente dovedesc vechimea de necontestat a acestui artefact aparținând culturii Nagada I, veche de 7000 de ani.

Apar tot mai multe dovezi, care pun sub semnul întrebării cronologia atât de bine cunoscută a regatelor și faraonilor Egiptului. Lista faraonilor  de la  muzeul egiptean din Torino, Italia, cunoscută întregii lumi sub numele de „Turin Kings’ List”, ridică unele întrebări, pe care știința încă nu pare să le accepte.

Anunțuri
Anunțuri

Ea a fost descoperită la Teba, vechea capitală a Egiptului, în 1822 de italianul Bernardino Drovetti și tradusă de celebrul egiptolog Jean-François Champollion. Documentul datează din timpul lui Ramses al II-lea.  În ciuda încercărilor de restaurare, 50% din conținutul papirusului lipsește și, ceea ce este mai important, părțile lipsă sunt chiar începutul și sfârșitul. Papirusul, lung de 1,7 m și lat de 0,41 m, este rupt în 160 de fragmente. Lista cu scriere hieratică (o formă de scriere cursivă a hieroglifelor adoptată de scribi) oferă o serie de informații, care sugerează că Egiptul este mult mai vechi decât au crezut arheologii până acum și pe care arheologia modernă a ales deocamdată să le ignore.

Un document îl ratifică pe celălalt

Papirusul de 1,7 m spune o cu totul altă poveste și anume că valea Nilului a fost guvernată acum 11.000 de ani, ceea ce contravine versiunii oficial acceptate de egiptologi, conform căreia primul conducător al văii Nilului a fost faraonul Menes, acum 5000 de ani.

Anunțuri

În lista faraonilor se menționează că Egiptul a fost condus de ființe jumătate oameni, jumătate zei, numiți „însoțitorii lui Horus”. Surprinzător este faptul că mai există încă un document, pe care egiptologii nu doresc să îl ia în seamă: textele lui Manetho, din anul 240 î. Hr. Manetho era preot al zeului Soare Ra în orașul Heliopolis. Faraonul Ptolemeu al II-lea i-a comandat o istorie a Egiptului de la începuturi. Manetho afirmă în document că înainte de Menes și de faraonii din prima dinastie, Egiptul a fost condus cu mii de ani în urmă de semizei. Deși el nu face referire la însoțitorii lui Horus, afirmațiile din cele două documente coincid în mod surprinzător.

Oul de struț care dă peste cap istoria Egiptului

Acest artefact se află în muzeul egiptean al Nubiei din Aswan. Nubia este regiunea care se întinde astăzi între Aswan la nord și orașul Debba din Sudan la sud. În mod ciudat, documentele egiptene nu conțin denumirea de Nubia, care apare abia în secolul 1 d. Hr. menționată de Strabon.

Anunțuri

Oul de struț demonstrează că istoria de până acum a Egiptului este eronată și că este vorba de o civilizație cu mult mai veche decât au presupus arheologii și istoricii. Oul descoperit în 1907 de un arheolog englez odată cu mormântul egiptean catalogat cu nr. 96, este decorat cu mai multe desene. Pe o parte sunt înfățișate plante și struți, iar pe cealaltă apare un decor de neconceput - Marea Piramidă de la Gizeh. De ce de neconceput? Pentru că cercetările recente au demonstrat că rămășițele umane din mormântul 96, unde a fost descoperit oul de struț, aparțin culturii Nagada I, veche de 7000 de ani. Pare să fie ceva imposibil fiindcă arheologii și istoricii ne spun că piramidele au 4.500 de ani vechime. Această descoperire a fost ignorată de cercetători mai mult de un secol. Cine deține adevărul, documentele antice și descrierile străvechi ale piramidelor, care devin tot mai multe confirmându-se unele pe altele sau arheologii și istoricii care își susțin în continuare cu fermitate punctul de vedere conservator? #Mister #Credinta #Biserica