Gest necugetat sâmbătă seara în Timișoara acolo unde un bărbat în vârstă de 40 de ani a decis să își pună capăt zilelor după ce a aflat că s-ar putea să sufere de cancer. Potrivit stirileprotv.ro, bărbatul locuia singur deoarece singura fiică pe care o avea era plecată la muncă în Italia. Răpus de gânduri negre, omul s-a urcat pe acoperișul blocului și s-a aruncat în gol.


Vecinii spun că bărbatul era macinat de gânduri negative. Singurătatea și gândul că ar suferi de o maladie incurabilă l-au determinat pe acesta să își ia zilele. Omul s-a urcat pe acoperișul blocului unde locuia, iar în ciuda insistențelor vecinilor și a echipajelor de salvare ajunse de urgența la fața locului, acesta s-a aruncat în gol de pe bloc, neputând fi salvat.


Un echipaj ISU a ajuns de urgență la fața locului, însă din nefericire bărbatul de 40 de ani s-a aruncat de pe bloc înainte ca aceștia să instaleze salteaua pneumatică. Echipele de intervenție, dar și vecinii au încercat să îl convingă pe bărbat să nu se sinucidă, dar toate aceste acțiuni au fost în zadar. Bărbatul s-a aruncat de pe bloc iar trupul neînsuflețit al acestuia a fost dus la morgă pentru autopsie.


Înainte de a se sinucide vecinii bărbatului spun că acesta era abătut și stătea la geam îngândurat. Un vecin al acestuia declară că l-a salutat dar bărbatul nu a răspuns și a plecat în scurt timp de le geam, un comportament ciudat pentru el.
Bărbatului îi plăcea foarte mult să călătorească și din această cauză mergea destul de des la unica lui fiică aflată la muncă în Italia, însă pentru acesta, întoarecerea în Timișoara era mereu deprimantă deoarece locuia singur și nu avea nicio bucurie.
Vestea că ar putea suferi de cancer i-a fost fatală bărbatului, iar acesta a decis să își pună capăt zilelor aruncându-se în gol de pe blocul unde locuia.
Oamenii prezenți la fața locului nu l-au putut convinge să renunțe la acest gest necugetat și au privit neputincioși cum acesta și-a pus capăt zilelor. 
Fiica acestuia va reveni de curand în țară pentru a-și înmormânta tatăl.
#familie