Drama tânărului Ionuț Gologan ține prima pagină a ziarelor de câteva luni de zile bune în România. Cu cât mai mult se apropie ziua spânzurării acestuia, cu atât mai mult tabloidele românești prezintă detalii despre cum ar trebui să se desfășoare acest dramatic eveniment.

Ieri și alaltăieri presa de can can din România, în frunte cu ziarul Can Can, a prezentat informații uluitoare despre cum ar trebui să se desfășoare ultima zi din viața românului Ionuț Gologan. Citând surse apropiate familiei acestuia, jurnaliștii români au precizat că, în conformitate cu legislația țării care l-a condamnat la moarte, Ionuț va avea parte de o ultimă zi din viață aproape umană.

Anunțuri
Anunțuri

Astfel el va fi mutat într-o celulă cu confort sporit, destinată special condamnaților la moarte, celulă care are aproape tot confortul unei camere de hotel. De la televiziunea prin cablu, până la mâncarea pe care și-o dorește. De asemenea, românul de numai 22 de ani va putea, în cazul în care va dori, să aibă discuții cu un preot sau cu un psiholog, sau cu ambii, pentru a se pregăti de tragicul eveniment.

În aceste ultime 24 de ore din viață, Ionuț va avea dreptul să aibă maxim 3 vizite din partea familiei, vizite care nu sunt condiționate de timp fiind la alegerea lui cât timp va dori să petreacă alături de cei pe care îi va dori lângă el înainte de moarte.

Un alt detaliu oferit de rudele lui Ionuț Gologan este că acesta va putea să aleagă costumul cu care va fi îmbrăcat atunci când va urca pe eșafodul pregătit de autoritățile malaeziene.

Anunțuri

Chiar dacă de curând a primit vizita tatălui său cu care a reușit să vorbească și în ciuda insistențelor a mai multor organizații pentru comutarea sentinței la moarte, Ionuț Gologan este de-a dreptul îngrozit de ceea ce-l așpteaptă. Inclusiv Vaticanul s-a implicat, fără succes până în prezent, în salvarea românului care mai are două luni până la termenul de executare a sentinței la moarte. Două luni care vor părea ca un adevărat drum al Golgotei pentru Ionuț Gologan, tânărul care a avut ghinionul să încalce legea într-o țară care are în vigoare pedeapsa cu moartea#Romani de pretutindeni #Politie #Crima