Fostul ministru al transporturilor, Ioan Rus, a pus întreaga ţară pe jar, în special pe românii plecaţi la muncă în străinatate cu afirmaţiile sale necugetate, în cadrul unei emisiuni la Digi 24, afirmând că ''majoritatea românilor plecaţi în străinătate sunt muncitori în construcţii și câştigă în jur de 1.500 de euro pe lună, bani cu care copiii lor se fac golani, iar nevestele lor, curve”. Aceste afirmaţii virulente au revoltat nenumăraţi români, au determinat PNL să solicite demisia ministrului Transporturilor, şi, în cele din urmă, premierul Victor Ponta a acceptat azi demisia lui Ioan Rus. Deşi şi-a cerut scuze public şi a încercat să repare gafa comisă, ecourile afirmaţiilor sale încă produc numeroase polemici.

Să descoperim însă cine sunt copiii celui care a ofensat electoratul într-un mod ''mitocănesc'', numindu-i ''golani'' pe copiii românilor din #Diaspora.

Anunțuri
Anunțuri

Fiul fostului ministru al transporturilor este Alex Rus, care se poate lăuda că a primit cadou de ziua lui când a împlinit 24 de ani Hotelul Meridian din Cluj Napoca, preluat de tatăl său de la Ioan Morar, fostul şef al Romsilva, pierdut de acesta la un joc de cărţi. A deţinut de asemenea şi cafeneaua Arts Caffe, pe care a vândut-o în martie, conform bn.ro.

O altă ''piesă'' valoroasă din recuzita sa este prietena lui, Denisa Pastor, care apărea în 2009 în presa de can-can cu stop pe piept. Se spune despre ea că este mai ''tunată'' decât Pamela Anderson. Din 2013 a devenit iubita lui Alex Rus şi astfel viaţa ei a lua o nouă turnură. Alex o ţine în puf şi este obişnută cu luxul. Studentă în prezent la Facultatea de Drept Dimitrie Cantemir, are norocul extraordinar de a putea merge din când în când împreună cu iubitul ei în sejururi fabuloase de câte 7.500 de euro, adică mai mult decât câştigă un român de rând într-un an.

Anunțuri

Ioana Puşcaş este fiica lui Ioan Rus şi este căsătorită cu Vasile Puşcaş, patronul care deţine monopolul firmelor de salubrizare din Baia Mare şi Satu Mare, care îi aduc acestuia zeci de milioane de euro anual.

Pe conturile de Facebook ei publică fotografii din sejururile petrecute prin lumea largă etalând un lux debordant: în piscină pe acoperişul New-York-ului, Anul Nou în Dubai, Vasile Puşcaş- mândru proprietar de iaht, Ioana Puşcaş adoră shopping-ul în New York...

#familie