Internetul ne poate ajuta să înţelegem mai bine ce înseamnă "voluntariat", însă cea mai bună definiţie o putem obţine chiar de la un voluntar.

Un voluntar, indiferent de vârsta sa, de experienţa sa ca voluntar, ne poate spune, cu siguranţă, ce înseamnă voluntariatul. Pentru el sau ea, pentru prietenii lor sau oamenii pe care i-au întâlnit şi care le împart pasiunea pentru voluntariat.

"Nu devii voluntar, te naşti voluntar!" - Gabriel C., voluntar străin

"Voluntariatul devine parte din tine, obişnuinţă, fără de care nu poţi funcţiona ca om. Adult sau tânăr, faptul că începi să faci bine, fără să aştepţi un beneficiu material, îţi schimbă viaţa, te face alt om, un om mai bun." - Ana T., voluntar din Craiova

În România există Legea nr.

Anunțuri
Anunțuri

339 din 17 iulie 2006, care e spune: "Voluntariatul este activitatea de interes public desfăşurată din proprie iniţiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială; activitatea de interes public este activitatea desfăşurată în domenii cum sunt: asistenţă şi servicii sociale, protecţia drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de învătământ, ştiinţific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protecţie a mediului, social şi comunitar şi altele asemenea."

În majoritatea activităţilor de voluntariat din ţara noastră, tinerii implicaţi sunt în număr mult mai mare faţă de persoanele implicate în urmă cu patru, cinci ani. Voluntariatul, treptat, a intrat în vieţile oamenilor, făcând mulţi români să îşi schimbe părerea despre "munca în folosul altora".

Anunțuri

"În vremea mea, când eram de vârstă pe care o ai tu acum, exista munca patriotică, tot muncă în folosul altora, al comunităţii", spune părintele unui tânăr voluntar. Mulţi parinţi, care au trăt în acea perioadă, nu acceptă ca fiul sau fiica lor să participe în proiecte de voluntariat sau sunt mai greu de convins că acea muncă patriotică nu este echivalentul voluntariatului.

Voluntariatul, dincolo de munca şi satisfacţiile pe care le oferă, îl schimbă şi îl dezvoltă pe voluntar, pe plan personal şi profesional. Drept urmare, tânărul voluntar nu se va teme să-şi susţină punctul de vedere sau să accepte un feedback negativ, va şti să facă faţă unui interviu sau unei conversaţii dificile. #Google #retea sociala #Facebook