Un moldovean după ce a "beneficiat" de serviciile unei prostituate, i-a furat geanta în care avea bani și alte bunuri personale, potrivit publicației știrile locale.md. Cazul a avut loc în orașul Padova, din nordul Italiei, la data de 17 februarie 2015. Tânărul în vârstă de 26 de ani a ales o prostituată de pe marginea străzii, victimă sigură, iar după încheierea raportului sexual s-a gândit că nu-i stă rău cu niște bani în buzunar, și a tâlhărit-o pe femeie de 100 de euro. O colegă de origine nigeriană, a intervenit în ajutorul victimei, dar agresorul a lovit-o, reușind să fugă cu geanta. Întreaga scenă a fost filmată de camerele de supraveghere amplasate în zonă, astfel autorul a putut fi identificat de către organele de poliție și reținut în cursul săptămânii trecute.

Anunțuri
Anunțuri

Acesta se află în arest și așteaptă sentința pentru infracțiunile săvârșite.

Cazul nu este unic, o femeie din București, care întreținea raporturi sexuale pentru bani, a fost solicitată de un client într-un apartament. Până acum, nimic deosebit, dar surpriza a venit când femeia ajunsă la destinație, a realizat că a căzut în capcana unor infractori, care au amenințat-o cu un cuțit, deposedând-o de telefonul mobil și de suma de 250 de euro, conform știrileprotv.ro. Poliția i-a arestat pe infractori, iar după o perioadă scurtă de timp, a fost reținut și șeful grupului infracțional.

Deseori prostituatele, din lipsă de protecție sunt victime ale abuzurilor clienților, care doresc să apeleze la serviciile lor. Din dorința câștigului, femeile își vând trupul pentru o bucată de pâine, acceptând solicitările necunoscuților, fără să se gândească ce riscuri pot implica.

Anunțuri

Anchetatorii au raportat numeroase cazuri, când prostituatele au fost victime ale agresorilor sau criminalilor în serie, care le-au ucis cu sânge rece. În România prostituția nu mai este încadrată ca o infracțiune, ci se sancționează contravențional, potrivit Noului Cod Penal. Proxenetismul și traficul de persoane pentru exploatare sexuală se pedepsesc cu închisoarea. #Politie