Carl Wheatle, în vârstă de 31 de ani a șocat întreaga comunitate din Marea Britanie. Nimeni nu știa ce se ascunde în spatele tatălui grijuliu. Deși se despărțiseră recent de soția sa, bărbatul a câștigat custodia fiicei, obțințând astfel un apartament din partea statului și o pensie lunară de 1.700 de lire.
Chinul copilei de 4 ani a început din momentul în care a intrat în casa tatălui, acesta o bătea frecvent pe micuță. Conform declarațiilor fetița era agresată zilnic de către bărbat. Dar totul până într-o zi când copila de 4 ani a fost bătută cu sălbăticie, aceasta murind din cauza loviturilor puternice. Conștient de fapta comisă, bărbatul a căutat pe internet diverse metode prin care ar putea să mascheze unele lovituri, dorea să îi lipească copilei dințișorii și să retragă unele umflături care au apărut pe corp. Apoi a sunat la ambulanță să declare decesul micuței. 
Potrivit RTV, criminaliștii au descoperit pe corpul fetei nu mai mult nici mai puțin decât 66 de traumatisme, și doi dinți care au căzut din cauza bătăi aplicate, se pare că deși a căutat anumite "metode ingenioase" pe internet acestea au fost date în vileag. În momentul de față bărbatul se află în arestul poliției, și-a recunoscut crima dar spune că totul a fost într-un moment de furie și nu era conștient de fapta comisă. Acesta este acuzat de omucidere, și își va petrece mulți ani în spatele gratiilor. 
Pe perioada procesului de divorț fetița locuia cu mama ei, aceasta fiind pe deplin fericită nu îi lipsea nimic, dar chinul a început din luna martie când tribunalul i-a încredințat copilul tatălui. Bărbatul a luptat pentru custodia fiicei sale nu de dragul ei ci mai mult de beneficiile primite din partea statului, pensia lunară si apartamentul.
Nimeni nu se aștepta la un asemenea gest din partea acestui om. Un copil de 4 ani a sfârșit tragic din cauza unei bestii, o #familie este distrusă, mama va rămâne fără ființa cea mai dragă, iar tatăl își va petrece viața în spatele gratiilor. Într-un moment de furie, a distrus ce a clădit cu iubire, viața propriei sale fiice.
#Marea Britanie