Un număr de 25 de persoane, au fost ținute în sclavie la o fermă de cartofi, din Covasna. Potrivit Asociației World Fondation se estimează că 22.600 de români trăiesc în astfel de condiții, menționează evz.ro. Un bărbat a hotărât să vorbească despre calvarul care l-a îndurat, pentru a atrage atenția altor persoane să nu cadă în capcana stăpânilor de sclavi.

Constantin locuiește în comuna vasluiană Gârceni. Având nevoie disperată de bani, a acceptat oferta unor samsari, care erau în căutare de zilieri pentru munca agricolă. Salariul propus de angajatorii din Onești, județul Bacău, l-a încântat pe vasluian. "Plănuisem să rămân la fermă una sau două săptămâni", povestește bărbatul, conform sursei menționate.

Anunțuri
Anunțuri

În timpul călătoriei spre locul de muncă, Constantin a aflat că va lucra pentru o firmă cu profil agricol de lângă Târgu-Secuiesc, din județul Covasna, alături de 24 de consăteni, printre care erau și opt minori.

Munca în lagăr și chinurile îndurate

Ajunși la destinație, oamenii au constatat că angajatorii îi mințiseră în legătură cu condițiile de muncă, ceea ce le ofereau era un adevărat lagăr. Timp de 17 zile cei 25 de vasluieni au muncit de dimineața până seara, dormeau pe jos și li se dădeau doar trei pâini pe zi. "Nu ni se permitea să culegem cartofii doar cu o mană, ci trebuia să le folosim pe amândouă. Ne sprijineam pe coate câte patru kilometri în fiecare zi. Toată pielea de pe coate și genunchi s-a luat. Am fost sclavi!", povestește Constantin.

Paznicii erau foarte severi, dacă nu se conformau regulilor sau se revoltau, oamenii erau amenințați cu arma și bătuți crunt.

Anunțuri

După cele 17 zile de chin, vasluienii nu au primit niciun ban pentru munca prestată.

Legea le-a făcut dreptate, iar cei trei stăpâni au fost arestați și închiși pentru infracțiunile de trafic de persoane și lipsire de liberate. Instanța a hotărât despăgubiri bănești, pentru persoanele exploatate. Chiar dacă, infractorii se află în spatele gratiilor, Constantin iși amintește cu durere de această cruntă experiență și face o avertizare pentru toți cei care caută un loc de muncă ca să se informeze înainte de a accepta propunerea angajatorilor. #Locuri de munca #Arestari