Așa se spune în clipul lansat de Orașul Minunilor, o mișcare socială inițiată anul trecut de trupa VUNK. Clipul conține mesajul transmis de promotorii sărbătorii, argumentând de ce au ales acest concept și de ce este dorul un sentiment, o stare specifice românilor de pretutindeni.

Dacă nu ați auzit până acum de Orașul Minunilor, vă putem spune că mișcarea socială invită la respectarea tuturor acelor gesturi simple care ne-ar face pe noi toți mai umani și care ar duce la o conviețuire mai lină și mai sănătoasă. Iată regulile pe care le promovează: nu se claxonează, televizoarele stau închise, nu se aruncă țigări pe geam, o umbrelă poate adăposti doi oameni, limba română este vorbită corect.

Anunțuri
Anunțuri

Peste o sută de locuri din București au primit anul trecut un As de Pică, semn al includerii în Orașul Minunilor.

13 dintre artiștii renumiți ai României (printre care Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Adrian Despot) au susținut campania de educare Orașul Minunilor care va fi continuată de alte smenale de normalitate. Cum ar fi, de exemplu, faptul că unul dintre viitori campioni ai României la box a primit, sub anonimat, ajutorul necesar pentru continuarea antrenamentelor. Faptele caritabile continuă și în zilele noastre.

Cornel Ilie, solistul trupei VUNK, declara într-o postare de pe site-ul orasulminunilor.ro că ''Orașul Minunilor este locul în care se întâlnesc mii de povești, pentru că fiecare loc poate fi o poveste și fiecare om este el însuși o poveste. Ne place să credem că Orașul Minunilor înseamnă OM.''

Ca un următor pas firesc oarecum, a fost ales un sentiment considerat specific românesc, dorul (știți că se spune că acest cuvânt nu-și are echivalentul în multe alte limbi; pot fi construite fraze, cuvinte cu sens asemănător, fără a putea reda însă întreaga gamă de sensuri ale dorului; poate doar portughezul saudade).

Anunțuri

Apoi i s-a dedicat o sărbătoare, Sărbătoarea Dorului, și nu una oarecare, ci Internațională, căci România, nu-i așa, nu este o țară, ci o lume.

Campania invită la conștientizare, la sinceritate, la prețuirea omului care te face să simți până-n măduva oaselor că fără el nu ești complet. Dorul acesta nu mai trebuie consumat în tăcere, ci să (ră)sune puternic, pentru a crea puntea dintre tine și omul de care îți este dor.

Dorul te împinge să faci gesturi frumoase. De aceea, ascultă-ți sufletul, gândește-te la cineva, privește în sus și fă-i cu mâna. Cerul este același și faptul că vă unește un singur gând și dorul vostru vă va aduce mai aproape. Obiectiv final: dorul să fie mai mic și lumea mai mare.

Nu uitați: în data de 13 mai, cei care vor sărbători Ziua Internațională a Dorului transmițându-le celor dragi un mesaj pot să intre pe Facebook și să folosească hastagh-urile #ZiuaDorului și #DorulMeu.

Voi ce doruri aveți? #retea sociala