O femeie, în vârstă de 53 ani, s-a aruncat vineri de pe un bloc din centrul Capitalei, unde, după unele surse, era femeie de serviciu, după mai bine de 30 de ore de aşteptare. După declaraţiile celor de acolo, femeia suferea de depresie, după ce şi-a pierdut fiica cu ceva vreme în urmă. Femeia s-a urcat pe un imobil de opt etaje, de pe strada George Enescu din Bucureşti, joi, la orele dimineaţii, iar din acel moment şi până în vineri nu a renunţat la planul de a se sinucide. Soţul i-a fost alături până în ultimul moment al vieţii. Nu a plecat de lângă soţia sa aproximativ 40 de ore. A dorit să încerce să-i dăruiască florile cumpărate de ziua ei, i-a declarat că tine mult la ea, o iubeşte şi că nu doreşte să o piardă.

Anunțuri
Anunțuri

În zadar, însă...

Zadarnice au fost şi eforturile făcute de autorităţi. Înainte de a urca la etajul 8, Elena a mărturisit că îşi va reîntâlni fiica moartă de cancer şi s-a ţinut de promisiune. La faţa locului au fost echipe care au încercat să negocieze cu ea, s-o convingă să nu facă acest gest necugetat, încercările lor fiind în zadar. Pe la prânz, femeia abia a fost de acord să primească un sandviş şi un pahar de apă, dar a refuzat să coboare.

Secretarul de stat al MAI Raed Arafat a anunţat, duminică, concluziile la care a ajuns în urma anchetei interne derulate. Negociatorii şi salvatorii ajunşi acolo au respectat cu stricteţe toate tehnicile şi tacticile posibile în astfel de cazuri, a spus Arafat, care a spus că măsura aducerii unei perne pneumatice a fost luată în mod excepţional, pentru că de regulă ea este folosită doar în cazul persoanelor care cooperează cu negociatorii, în schimb femeia respectivă nu a dorit să comunice deloc.

Anunțuri

Prin urmare, ca şi la accidentul aviatic din Apuseni, s-a demonstrat că autorităţile din România nu ştiu să se mobilizeze, iar când sunt trase la răspundere aruncă vina una pe cealaltă. Cu pisica aruncată de la unul la altul, însă, mor oameni cu zile. Cazul acestei femei a revoltat o ţară întreagă şi poate se trezesc autorităţile măcar acum. "Acest eşec, nu este un eşec care înseamnă că trebuie să luăm măsuri împotriva cuiva, să pedepsim pe cineva", a mai declarat Raed Arafat. #familie #Psihologie #Accident