Opt familii din Ploiești se vor muta în casă nouă, în 2016, cu ajutorul Habitat for Humanity România. Asociația va construi locuințele cu sprijinul Fundației Timken, lucrările urmând să se demareze chiar în această lună.

Grație programului "Construim împreună pentru comunitate", mai mulți părinți își vor putea crește copiii într-un mediu sigur. Construcția cvadruplexului va fi realizată cu ajutorul voluntarilor internaționali, dar și a mai multor angajați din câteva corporații românești.

Printr-un comunicat de presă, directorul Habitat for Humanity a România a ținut să mulțumescă tuturor celor implicați în construcția locuințelor.

Anunțuri
Anunțuri

"Suntem recunoscători Fundației Timken pentru generozitatea care va schimba viețile a opt familii din comunitate. Le mulțumim în numele părinților care vor avea o locuință decentă în care copiii lor să crească în siguranță și unde să se bucure zi de zi, alături de cei dragi", a declarat Mario DeMezzo.

Vă reamintim că Habitat for Humanity este o organizație non-profit prezentă în 70 de țări cu misiunea de a eradica locuirea sărăcăcioasă. În cei 18 ani de când este prezentă în România, asociația a ajutat 36.0000 de români să trăiască într-un mediu mai bun. În Prahova, asociația a construit primele case în 2009, iar din 2011 colaborează cu Fundația Timken. Împreună, au ajutat peste 150 de părinți și copiii să locuiască în condiții decente.

În 2011, voluntarii Habitat for Humanity au reușit performanța de a construi zece case în doar zece zile, pentru mai multe familii defavorizate din comuna Bălțești, județul Prahova.

Anunțuri

Imobilele, cu fundație și structură de lemn, au costat fiecare câte 12.000 de euro. Atunci, alături de beneficiarii caselor, au muncit voluntari români, americani și irlandezi.

Anul acesta, opt case vor fi ridicate în doar cinci zile, în cadrul Big Build, eveniment de construcție și voluntariat. Habitat for Humanity România sărbătorește, astfel, Ziua Mondială a Locuirii (World Habitat Day), declarată de Organizația Națiunilor Unite în prima zi de luni din octombrie.

Pe 9 octombrie, opt familii cu venituri mici din Bacău se vor muta în locuință nouă. #familie