Viața unei femei din Buzău s-a stins într-un accident rutier în timp ce traversa neregulamentar strada, alături de o prietenă. Victima se numește Maria Noapteș, este din Râmnicu Vâlcea și lucra ca badanta în Italia. Prietena femeii a fost și ea rănită, dar se află în afara oricărui pericol.

Accidentul a avut loc la Piacenza, iar potrivit declarațiilor poliției italiene, femeia nu a respectat regulile de circulație, fapt ce a generat tragedia. Șoferul unui Ford Focus mărturisește că a fost luat prin surprindere de cele două femei. El le-a spus polițiștilor că deși a încercat să frâneze, nu a putut să evite impactul, care până la urmă a fost mortal.

Anunțuri
Anunțuri

Maria Noapteș a fost lovită și aruncată la o distanță de câțiva metri de locul impactului. La sosirea personalului medical, starea ei era gravă. Din cauza impactului violent femeia a suferit mai multe fracturi craniene. Medicii nu au reuși să-i salveze viața.

Își cumpărase bilet de avion să vină în țară.

Maria avea 60 de ani și era plecată la muncă în Italia de 15 ani, dorul de casă a chinuit-o mereu, așa că își rezervase un bilet de avion pentru a reveni în țară, să petreacă concediul împreună cu cei dragi. "Voia să uite de toate chinurile vieții, alături de fiica sa, în casa pe care o construise", mărturisește fratele victimei, Stan Noapteș, prin intermediul unei rețele de socializare, conform adevărul.ro. Presa italiană susține că la volanul mașinii care a produs incidentul, se afla un tânăr care, potrivit rezultatului testului de alcoolemie, nu consumase băuturi alcoolice.

Anunțuri

Accidentele rutiere au făcut numeroase victime, atât în rândul adulților cât și printre copii. Deseori, din vina șoferilor imprudenți sau din cauza încălcării regulilor de către pietonii grăbiți, se produc tragedii ce lasă în urmă familii îndurerate. Românii sunt vinovați de producerea celor mai multe accidente în Italia, din cauza neatenției la volan, a stării de ebrietate, nu au permis de conducere sau conduc mașini furate. România ocupă locul doi în Uniunea Europeană în privința numărului morților din accidente rutiere, fiind depășită de Letonia, care este poziționată pe primul loc. #romani in Italia #Accident