O altă execuţie în stil mafiot, de această dată românca care şi-a găsit sfârşitul în acest mod tragic, pare a fi un personaj cu un trecut controversat şi cu antecedente penale, iar execuţia pare a fi o reglare de conturi în afaceri.

S-a întâmplat acum două zile, în San Marcellino, provincia Campania, din sudul Italiei. Femeia a fost găsită într-un şanţ executată cu trei focuri de armă. Carabinierii au reuşit să o indentifice cu ajutorul amprentelor digitale.

Românca pe numele Mariana Veronica Sologiuc, în vârstă de 35 de ani, este din Gura Humorului. Potrivit presei italiene, femeia s-ar fi ocupat cu proxenetism.

Anunțuri
Anunțuri

Astfel, ies la iveală detalii precum că Mariana Veronica Sologiuc a fost cercetată pentru trafic de carne vie, în 2006. Potrivit anchetei femeia racola fete din România, Italia şi Macedonia şi apoi le obliga să se prostitueze.

Corpul neînsufleţit al româncei a fost găsit, ieri dimineaţă, într-un șant de către un trecător, care a alarmat poliţia. Carabinierii ajunşi la faţa locului au găsit-o spulberată cu trei gloanţe de pistol, drept în cap.

Carabinierii i-au găsit şi maşina la câţiva metri distanţă, care a fost incendiata şi care a ars în totalitate. Se pare că victima a fost sechestrata înainte de a fi ucisă.

Mariana Veronica Sologiuc era angajată de câteva luni, oficial, la un bar din localitatea Parete.

Potrivit anchetatorilor, până la acest moment, nu sunt încă clare motivele acestui asasinat şi nu au nici un suspect.

Anunțuri

Alte trei focuri de armă, din gelozie, au luat două vieţi

Vă reamintim că, la începutul lunii mai, o altă românca a fost ucisă tot cu trei focuri de armă, lângă Milano. Şi aceasta victimă avea 35 de ani şi a fost secerată de gloanţe în plină zi, chiar în faţa casei în care locuia. În acest caz imediat a fost reţinut fostul iubit al femeii, un italian, de care se despărţise, dar care totuşi o urmărea şi o hărţuia.

Teodora Cătăuță, era originară din comună Dobromir, judeţul Constanţa şi era mama unei fetiţe de zece ani. Fetiţa se afla în custodia tatălui, deoarece mama românca era şomeră. Potrivit medicului legist, românca era însărcinată în trei luni, iar tatăl copilului ei din pântice era chiar ucigaşul, italianul Tiziano Rossi. #Romani de pretutindeni #romani in Italia