Cazul Liei Spiridon a reuşit să mobilizeze o ţară întreagă. O mulţime de oameni i-au fost alături şi au organizat multiple evenimente caritabile, totul pentru a strânge suma de 200.000 de euro de care avea nevoie pentru un transplant de măduvă.

Astăzi, tânăra piteşteancă împlineşte vârsta de 20 de ani şi, din păcate, nu va putea sărbători aşa cum se cuvine alături de prieteni, nici măcar de iubitul său, cel care o iubeşte necondiţionat şi care i-a fost alături întotdeauna, asta pentru că se află la tratament în Italia.

Deşi se află departe de ea, Adrian Cristian Călinescu nu a uitat că astăzi este o zi importantă pentru iubita lui şi a ţinut să îi facă o urare cu adevărat impresionantă pe contul său de socializare.

Anunțuri
Anunțuri

,, Nu ştiu cum să încep, e greu, dar o să fie bine. Îmi pare rău că nu pot să fiu alături de tine în această zi importantă din viaţa ta, îmi pare rău că nu sunt băiatul perfect, îmi pare rău că uneori mai greşesc. Sunt fericit că împreună am învăţat să trecem peste orice obstacol al vieţii. Împreună, mereu am reuşit şi vom reuşi în continuare. Am încredere în tine, am încredere în noi. Azi, 29 mai 2015, se împlinesc 20 de ani de când mama ta a adus pe lume o fată atât de minunată, o fată specială şi frumoasă, o fată cu bun simţ şi cu un caracter deosebit. Şi da, ţi-ai petrecut cam un sfert din viaţa ta până acum, alături de mine, ne cunoaştem de aproape cinci ani, cinci ani minunaţi, cinci ani cu bune şi cu rele. Sunt mândru că am o iubită atât de frumoasă! Deşi suntem departe unul de altul, într-un fel parcă îţi simt atingerea.

Iubita mea scumpă, vreau să îţi urez un sincer şi călduros La mulţi ani, îţi doresc multă sănătate, îţi doresc să fii fericită şi îţi reamintesc să zâmbeşti pentru că o dată cu zâmbetul tău aduci bucurie în sufletele noastre, ale tuturor celor care te iubim. Vreau să lupţi în continuare, să nu ai nicio ezitare pentru că totul o să fie bine. Îmi este foarte dor de tine, simt un dor nebun, abia aştept să ne revedem, nu mai este mult. Te iubesc mult de tot şi îţi mulţumesc pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine. Îţi mulţumesc că lupţi pentru noi. Te admir! Mi-a plăcut de tine încă din prima clipă, mi-a plăcut pentru că nu eşti ca oricare altă fată, tu eşti specială. La mulţi ani iubirea mea, te iubesc şi te ador'', a scris Adrian pe contul său de socializare.

Anunțuri

#Tratamente #Romani de pretutindeni #Diagnostic