Ce ne diferenţiază pe noi, românii, de străini, făcând din ei o societate mult mai compactă şi mai unitară, este felul în care aceştia ştiu sa muncească în echipă, ajungând până acolo încât să trăiască în echipă, un întreg popor, prin întrajutorare, interacţiune şi non-indiferenţă!

Contrar felului în care noi muncim în echipă, fiecare făcând același lucru mai mult sau mai puțin, dar în mod separat, doar "adăugând mai multe brațe", străinii transformă munca în echipă într-un "lanț uman" în care fiecare "braț" devine prelungirea celuilalt "braț", al individului de lângă el. Există o regulă, number 1, potrivit căreia un singur om nu pleacă niciodată să facă o treabă, ci măcar doi, asigurând, astfel, un control superior al lucrului de făcut, oricât de simplu ar fi acesta!

Lanțul uman pornește de la primul om care ridică o piatră, luând chiar cel mai simplu exemplu, o predă celui de lângă el, pentru ca acesta la rândul sau să o așeze la locul destinat, în cazul în care acesta se află chiar lângă el, în caz contrar predând-o doar mai departe, pentru a fi în final așezată de o a "n"-a persoană.

Anunțuri
Anunțuri

Rezultatul? Mai puțin efort, mai multă rapiditate şi eficiență, și, cel mai important, aproape deloc erori.

Încercați acasă cu partenerul dvs. de viaţă, de exemplu, chiar dacă vi se pare extrem de pueril, şi veți vedea cât de puțin te simți obosit, după ce, ajungând acasă de la cumpărături, tu te vei posta lângă frigider, aranjând lucrurile pe care partenerul tău, doar aplecându-se, ți le va înmâna din sacoşă. Câtă ușurintă și chiar lipsă de frustrare că n-ai muncit mai mult tu și mai ales că n-ai făcut-o numai tu!

Avertisment: este ușor ceea ce spun, dar dacă veți fi pus în situația de a ajuta, fără să știți să o faceți, din nou veți fi excluși, gestul fiind privit ca o neacceptare de colaborare cu cealaltă persoană, deci neacceptare efectivă a acelei persoane. Frustrarea o va face apoi pe ea să evite contactul cu tine.

Anunțuri

Noi, imigranții, fără aceste detalii şi fără explicațiile de rigoare, o vom spune simplu: am făcut totul si n-a ieșit nimic: sunt nebuni străinii ăstia, câini fără suflet sau au ceva cu mine ca imigrant! Dacă la intrarea într-un magazin, cineva iese cu un scaun în brațe, iar tu eşti în faţa usilor, fără să-i deschizi, privirile lui dure, reci, te vor înfrunta sau numai ignora, pur şi simplu, fiind privat astfel de un zâmbet, de-un salut sau poate chiar de un ajutor de-al lui. Iar, dacă batista cuiva cade chiar în fața ta, indiferent că ești femeie, iar el, bărbat, fără ca tu să faci efortul de a o ridica, din nou în jurul tău se va instala o răceala instantanee! Căci asta este, în continuare, politețe! Complicat?! #Android #Google #Romani de pretutindeni