#Google, gigantul american din domeniul internetului a anunţat introducerea pe pagina sa de căutări a unui "buton pentru cumpărături". Butonul va oferi posibilitatea utilizatorului să facă cumpărărturi online fără a mai fi nevoie să viziteze alte site-uri.

Directorul de vânzări de la Google, Omid Kordestani a declarat că "prin noua facilitate, compania doreşte să ofere utilizatorilor posibilitatea de a face cumpărături rapid online, fără a mai pierde timpul cu accesarea altor site-uri de comerţ online".

Principalul competitor în acest domeniu pentru Google îl reprezintă site-ul de comerţ online Amazon, care oferă utilizatorilor posibilitatea de a căuta produsele pe care vor să le cumpere.

Anunțuri
Anunțuri

"Apariţia unui buton de cumpărături era iminentă", a declarat Omid Kordestani la conferinţa Code Conference organizată săptămâna aceasta de Google la sediul său din California.

Prin introducerea butonului de cumpărături, Google Buy, celui care caută un anumit produs peGoogle îi va apărea alături de lista cu produsul respectiv şi preţul precum şi modalitatea de plată.

Omid Kordestani subliniază totuşi că în prezent, una din zece cumpărături se face online şi speră ca odată cu introducerea acestei noi facilităţi de către Google, numărul produselor achiziţionate pe #internet să crească.

Kordestani mai spune că numărul locaţiilor cele mai apropiate unde poate fi găsit produsul căutat de către utilizator pe Google, s-au dublat în ultimul an.

"Odată cu introducerea Google Buy, care va fi disponibilă doar pentru #Smartphone şi tabletă, şi modificarea altgoritmilor de optimizare a site-urile pentru device-urile mobile, devine evident faptul că Google crede că viitorul comerţului online o reprezintă dispozitivele mobile.", a declarat Kevin Dallas de la Worldpay eCommerce, companie care monitorizează vânzările pe internet.

Anunțuri

Una dintre principalele surse de venit ale gigantului american din domeniul internetului o reprezintă însă taxa pe care trebuie să o plătească companiile pentru a apărea pe primele poziţii la o căutare pe Google.

"Această nouă strategie a celui mai mare motor de căutare pe internet din lume, îi poate alarma pe comercianţi, însă aceştia trebuie să vadă Google Buy ca pe un lucru pozitiv şi să-i determine să-şi optimizeze site-urile pentru smartphone sau tabletă.", a mai spus Dallas.

"Clienţii trebuie să poată face cumpărărturi rapid şi în deplină siguranţă de pe device-urile mobile, iar companiile care nu se adaptează noilor condiţii, vor fi rapid depăşite de noii veniţi.", a încheiat Dallas.

Noua strategie a celor de la Google în domeniul comerţuluionline, va avea însă un puternic impact asupra retailerilor care se străduiesc să menţină o relaţie strânsă cu clienţii, spun experţii.

"Ideea Google de putea face cumpărături direct de pe platforma sa, este un imens pas înainte.

Anunțuri

Totuşi nu ştim încă în ce mod va afecta acesta relaţia dintre retaileri şi cumpărători. Credem că cel mai mult în urma acestei măsuri care poate fi discreţionară, vor avea de suferit companiile care vând produse electronice.", a declarat Steve Mader, de la Kantar Retail, companie care analizează piaţa vânzărilor retail de pe internet.