Veşti bune pentru părinţi şi copiii lor, după ce propunerea de mărire a alocaţiilor a fost resprinsă luni în plenul Senatului, deputaţii au revenit, miercuri, asupra proiectului şi au aprobat majorarea alocaţiei cu încă 42 de lei. Astfel, copiilor din România, printre cei mai săraci din Europa, li s-au făcut puţină dreptate.

De la 1 iulie, este probabil, ca alocaţiile de stat de la 42 lei să crească la 84 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi şi 18 ani. Astfel, legea a trecut cu 332 de voturi pentru doua abtineri si niciun vot împotrivă. "Poate la anul le vom aduce la 200 de lei", a precizat, copreşedintele PNL, Alina Gorghiu.

Anunțuri
Anunțuri

Preşedintele, Klaus Iohannis, a declarat că decizia măririi alocaţiei de stat este un act normativ bine venit pentru copiii noştri. Valoarea acestor drepturi ale copiilor, reprezentând alocaţia de stat și care nu a mai fost schimbată în ultimii șase ani.

Premierul, #Victor Ponta, a declarat că va face în aşa fel încât să aibe destule resurse pentru această decizie a majorării alocaţiilor de stat și că era momentul să se producă această schimbare.

Majorarea alocațiilor pentru copii este binevenită, însă ar fi de dorit ca Parlamentul să se promulge legi și să aducă schimbări și în sistemul de învățământ. Sistemul educațional românesc întâmpină probleme majore, iar situația din școli e chiar tragică.

Dintre cei aproximativ 3,7 milioane de copii, aproximativ 400.000 din ei nu sunt înscrişi în nicio unitate şcolară, iar numărul abandonurilor şcolare primare şi gimnaziale s-au mărit de încă trei ori în ultimii 15 ani, cum spune chiar textul moțiunii.

Anunțuri

Conform datelor furnizate de Banca Mondială şi UNICEF, circa 250.000 de copii din România trăiesc în mare sărăcie. Astfel, sperăm că cei alesi de noi la putere să nu mai doarmă în Parlament si să fie mai cooperanţi pentru viitorul țării.

De menționat că propunerea majorării alocațiilor copiilor vine din partea partidului liberar, iar până să fie votată a stârnit multe polemici între partidele de la putere. #Klaus Iohannis