În revista România Ta Diaspora, un material neaşteptat de cititori a stârnit curiozitate acestora.

Autorul materialului de faţă a discutat cu d-na profesor Carina Cesa Sava, în fapt, autoarea descrierii istoricului mămăligii. Desigur, discutăm despre o parte a acestei istorii, spaţiul şi timpul nu ne permite să detaliem prea mult, într-atât de mult e de spus despre mămăligă.

Carina Cesa Sava este profesoră de limba franceză în Sacile, provincia Pordenone aparţinând regiunii Friuli-Veneţia Giulia din nord-estul peninsulei. Mai este şi preşedinte al Asociaţiei G.Enescu şi cu toate că permanent, organizează diferite evenimente, cu adevărat socio-culturale, nu uită să scrie despre produsele româneşti tradiţionale, de la turtele bunicii până la buclucaşa mămăligă.

Anunțuri
Anunțuri

Ni se povesteşte că mămăliga a fost atestată prima dată în Europa la anul 1873 dar ea era demult cosumată pe la mesele oamenilor. Dacă românii sunt ironizaţi c-ar fi mămăligari prin afirmaţii de genul "ai pus-o de mămăligă", în schimb nici italienii nu scapă de nejustificatele ironii. În anumite zone ale părţii de nord din Italia, consumatorilor acestui aliment li se spune "polentoni-mămăligari".

Dispreţul conducătorilor din vremuri medievale, faţă de mămăligă, a fost ca o mană cerească pentru agricultori şi toţi oamenii în general. Nu prezenta valoare pentru economie, se spunea, aşa că în Italia culturile de porumb au fost scutite de taxe. Aşadar, italienii au putut să agonisească din munca lor, respectiv culturile de porumb, câtă vreme statul nu i-a impozitat pentru ele.

Mămăliga se spune, chiar dacă lingviştii se cam feresc să recunoască, ar proveni din alte timpuri, antice.

Anunțuri

Este un produs românesc? Răspunsul ar fi da", dacă e să ne luăm după aromâna din Balcani, termenul folosit fiind acela de "mumulic". Sau dacă "melica", adică "mămăligă" în dialectul napoletan ar sosi din împrumutul unor ţări al termenului provenind din Principatele Române.

Etimologia acestui cuvânt este şi astăzi neclară şi neînţeles câtă vreme la 1873, dicţionarul francez Larousse explica astfel termenul de mămăligă: " Mâncare din făină de porumb fiert, în Principatele Române".

Dacă în Ardeal se spune că provenienţa reală ar fi ori de la maghiari ori de la turci, realitatea e alta. Denumit "cucuruz" la ei şi "cocuruzzo" în italiana dialectală, porumbul rămâne "porumb" şi mămăliga, produsul lăsat pretutindeni pe unde au trecut ciobanii români ori aromâni.

Dacă timp se secole ţăranii s-au putut sătura, netaxaţi, cu mămăliga rezultată din "granoturco" ( grâul cel străin, cum i se spunea în Orientul apropiat-n.n.), să nu credeţi că reţetele nobililor au îndepărtat-o. Din cele mai vechi timpuri şi până în ziua de astăzi, mămăliga a fost alăturată sarmalelor, brânzei, smântânei, laptelui şi nu doar la noi în ţară.

Anunțuri

În loc de final, am putea spune că oricând o mămăligă aburindă, la ceas de sărbătoare sau într-o zi simplă, rămâne ademenitoare, mai ales dacă alături de ea aşezăm ori sărmăluţe sau o ciorbă apetisantă, pur românească, ori biscuiţii lombarzi, din Italia, folosiţi la micul dejun denumit acolo "colazione". Obiceiurile s-au rărit, dar mămăliga a rămas un aliment discriminat pe nedrept şi tăiată cu aţa ca la bunica, pe fundul de lemn, provoacă fiori oricărui pofticios. #romani in Italia #Traditie