Elena Udrea revine în fața magistraților pentru săvârșirea faptelor de corupție în dosarul Gala Bute, dar de această dată, fostul ministru riscă să primească o pedeapsă de aproape 25 de ani, conform libertatea.ro.

Procurorii DNA susțin că organizarea galei, dedicată lui Lucian Bute, din anul 2011, a fost o sursă de venit ilegal, atât pentru Udrea cât și pentru organizația de București a Partidului Democrat Liberal. Blondele au arma secretă când vine vorba de seducție, așa că Udrea a liniștit taberele prin minister, promițându-le câștiguri financiare, nu în lei, ci în mii de euro.

Potrivit anchetatorilor DNA, #Elena Udrea se face vinovată de comiterea infracțiunilor: abuz în serviciu, fraudarea fondurilor europene și trei fapte de primire foloase necuvenite.

Anunțuri
Anunțuri

Acuzațiile implică o sentință de până la 25 de ani ce închisoare, dar așa cum a fost și în cazul lui George Becali, timpul petrecut în penitenciar va fi o purificare pentru conștiință și suflet, o schimbare a atitudinii față de normele de drept. Apropiații fostului ministru, Tudor Breazu, Ștefan Lungu, Rudel Obreja și Ana-Maria Topoliceanu, sunt chemați să răspundă înaintea instanței, pentru faptele lor.

După noua formulă prevăzută de Codul Penal, pedeapsa pe care Udrea o riscă în eventualitatea unei condamnări, este cumulată la 24 de ani și opt luni.

Elena Udrea face parte din categoria persoanelor publice nevinovate, care contestă acțiunea justiției, într-o Românie sufocată de corupție, unde victime sunt oamenii simpli, care luptă în țară sau în străinătate, să trăiască decent.

Blonda de la Cotroceni este arestată din data de 25 februarie 2015, fiind implicată în trei dosare, în primul este acuzată că a primit mită în valoare de 500.000 de euro, cel de-al doilea dosar este Gala Bute, iar în cel de-al treilea este suspectă de spălare de bani și abuz în serviciu, potrivit sursei menționate.

Anunțuri

Procurorii mai menționează în rechizitoriu, colecția de genți a doamnei de la Cotroceni, articole de firmă în valoare de 100.000 de dolari, achiziționate din bani a căror proveniență nu poate fi dovedită, potrivit aceleiași surse.