Ministerul Educatiei si Cercetarii fabrica legi si amendamente care mai de care mai paradoxale prin presupusa lor finalitate indreptata spre educabil. Noua gaselnita a noului ministru al MECS, Sorin Campeanu, pare una desprinsa din parodiile lui Hitchock, deoarece noua masura nu numai ca nu este aplicabila dar este pur electorala.

Cu doar cateva zile inainte de Paste, autoritatile vor lua masuri dure asupra parintilor care nu-si trimit elevii la scoala dar primesc alocatie de sprijin a familiei. Potrivit Ziare.com, in luna martie, la nivelul intregii tari se inregistrau peste 35.000 de familii care au fost "deconectate" de la ajutorul de la stat, in speta de la alocatiile si asa umilitoare. Acesti elevi au adunat sute de mii de absente si au alocatiile suspendate, pana in clipa in care parintii isi vor retrimite odraslele la scoala. Totodata, acestia trebuie sa faca dovada acestui lucru si nu vor mai putea motiva absentele fara acte solide doveditoare.

Conform Legii Nationale a Educatiei, orice elev care are un numar de absente cuprinse intre 10-19 pe luna, primeste o diminuare a alocatiei de sprijin cu 20%. Daca elevii cumuleaza 20 de absente la un obiect, alocatia se injumatateste. Daca numarul de absente depaseste pragul psihologic, familiei ii este suspendat acest drept. Drepturile pot fi reluate odata cu intoarcerea elevilor la curs.

In multe cazuri din tara, parintii prefera sa tina copiii pe langa gospodarie decat sa-i duca la scoala, unde oricum sunt jigniti si lasati repetenti. In majoritatea cazurilor, copiii din mediul rural isi ajuta parintii la treburile cele mai grele ale gospodariei. Ministerul Educatiei nu a reusit sa gaseasca solutii pentru acesti copii, desi exista un amendament in acest sens.

Potrivit unei prevederi legale recente, copiii pot fi scolarizati si acasa, acolo unde se constata boli profesionale sau deficiente sociale. Din pacate, MECS nu a reusit sa implementeze nimic concret in acest sens. Ba mai mult, a pierdut alaturi de SIVECO si dreptul de a promova manualele digitale din cauza unei proaste gestionari.

Masura celor de la MECS este neconforma cu realitatea, deoarece cadrele didactice motiveaza cu de la sine citire absentele elvilor la nivelul intregi Romanii de ani buni, ceea ce denota un cadru legislativ defectuos si demodat.