Anişoara Cârlan era o pictoriță tânără din Brașov căreia îi plăcea să picteze flori și portrete de femei, până când cancerul limfatic de care suferea a recidivat și medicii nu au mai putut să facă nimic pentru a o salva. Tablourile pictate în ultimul ei an de viață fac parte dintr-o serie numită "Feminin" iar toate personajele din această serie au o figură tristă.

Anișoara avea 30 de ani și a venit în Brașov din Republca Moldova la insistențele surorii sale, Maria.

Tragediile s-au tinut lanț în familia celor două fete 

Ca și cum ar fi fost blestemată, în familia acestor două surori tragediile s-au succedat una după alta.

Anunțuri
Anunțuri

Cu puțin timp înainte de moartea Anișoarei, familia acestor fete înmormântaseră o altă soră care murise de cancer, tot tânără, la numai 31 de ani. Iar imediat după moartea surorii pictorițe, la numai 10 zile distanță, a decedat și mama lor, înmormântată în Ruseștii Noi, raionul Ialoveni.

Când mama celor două surori s-a îmbolnăvit grav de un ictus cerebral, Anișoara a mers să o viziteze în satul natal. Iar în perioada în care se afla în vizită mama Anișoarei a făcut o criză epileptică, scenă care i-a produs Anișoarei un mare șoc psihologic. Sora ei crede că după acel șoc a progresat boala Anișoarei.

În acest moment, la Brașov a rămas doar Maria care este căsătorită aici și are 3 copii cu un cetățean german.

"Acum am de gând să fac o expoziţie la Braşov în memoria surorii mele iar în acest mod să o scot din anonimat.

Anunțuri

Dar mai am de strâns tablourile ei de prin ţară şi din străinătate. Să văd cum este posibil ca să îndeplinesc cât mai repede visul ei. Sunt şi vreo zece lucrări finisate. Câteva sunt la mine, altele la o prietenă de-a Anişoarei din Bucureşti, iar vreo cinci sunt acasă la Ruseştii Noi. Am mai găsit nişte schiţe efectuate în creion pe care le voi finisa eu şi toate vor fi expuse", a declarat Maria potrivit Adevărul. ro, citând newsbv.ro.

Dumnezeu i-a luminat  cărarea spre ceruri

Anișoara a trăit fiecare clipă de viață la maxim, mai ales după ce se părea că scăpase de cancerul limfatic. A fost un moment al renașterii pentru ea. Avea un iubit, picta fără întrerupere și era fericită că lucrările ei se vindeau bine în Germani, Olanda sau Belgia. Tot atunci începuse și o mică afacere cu bijuterii handmate. Dar 2 ani în urmă, pictorița a început să aibă din nou dureri în zona pieptului iar verdictul medicilor a fost unul năucitor: cancerul limfatic recidivase și acum se afla în statdiul IV.

Anunțuri

Anișoara nu mai avea mult de trăit.

Pictorița Anișoara a fost o fire luptătoare și a încercat cu înverșunare să-și salveze viață. În toți acești ani ea a urmat mai multe tratamente în București. În momentul în care s-a înscris la spital pentru cure de terapie s-a stricat aparatul.

"Să aştepte ei, că eu nu mai am timp. Degrabă o să vină soarele şi plec", i-a şoptit Anișoara surorii sale.

Înmormântarea a avut loc într-o zi în care Dumnezeu i-a luminat la propriu cărarea spre ceruri.

"Şi-a ascuns actele înainte să moară, să nu o putem transporta în Republica Moldova. Am îmbrăcat-o în rochie de mireasă, pentru că visa să se mărite. Nu cred în semne, dar soarele a strălucit în ziua înmormântării, aşa cum spunea ea, deşi până atunci, dar şi după asta, au fost doar zile posomorâte", a relatat Maria, potrivit Adevărul. ro. #Romani de pretutindeni