Intr-o carte lansata recent, Barbara Fredrickson, psiholog si cercetator specializat in emotii pozitive la Universitatea California de Nord (S.U.A), aduce argumente conform carora dragostea vesnica nu exista.

Psihologul american declara ca detine dovezi stiintifice conform carora mitul dragostei eterne ramane doar un mit si, neexistand in realitate, la fel nu pot exista nici suflete pereche, desi multora dintre noi ne place sa credem acest lucru. Prin urmare, ea sustine ca dragostea nu poate dura o viata intreaga deoarece acest sentiment nu este de lunga durata, la fel cum nu este nici relatia dintre doua persoane care par sa fie jumatatile unui intreg si nici pasiunea specifica iubirii dintre doi tineri.

Anunțuri
Anunțuri

Fredrickson concluzioneaza ca sentimentul pe care noi il numim dragoste, nu este altceva decat un «micro-moment de rezonanta pozitiva». Ea sustine ca dragostea reprezinta doar o simpla conexiune pe care fiecare dintre noi o poate avea la un moment dat, cu orice persoana pe care o intalnim intr-o zi, din intamplare. Aceasta conectare este definita de o multitudine de emotii pozitive.

Se pare ca aceste «micro-momente pozitive», fiecare le poate avea zilnic, nu doar cu partenerul de viata, ci chiar si cu alte persoane, cum ar fi copilul sau sau cu un prieten bun. Tot in aceasta categorie sunt incluse si momentele in care avem impresia ca ne-am indragostit, indiferent ca e vorba de un coleg de servici sau de o persoana straina vazuta pe strada, intr-un magazin sau in alt loc.

Barbara Fredrickson afirma despre aceste momente ca nu sunt altceva decat false indragostiri, niste senzatii trecatoare, insa se intampla sa ramanem cu o persoana chiar si dupa ce momentul a trecut deoarece va interveni obisnuinta.

Anunțuri

Ne obisnuim cu persoana de alaturi pentru ca asa suntem invatati, pentru ca de multe ori avem anumite avantaje de pe urma relatiei sau pentru ca ne este dificil sa recunoastem ca avem nevoia de a evada. Nu vrem sau poate ne este teama sa recunoastem acest lucru fata de partener, dar si fata de noi insisi.

Psihologul american considera ca dragostea trebuie inteleasa la nivel biologic. Asemenea tuturor emotiilor, ea are componenta psihologica si biochimica, doar ca in comparatie cu alte emotii pozitive precum fericirea, dragostea poate exista doar atunci cand este vorba de interactiunea fizica dintre doi oameni.

Exista trei factori importanti care contribuire la formarea acestor «micro-momente de rezonanta pozitiva», si anume : oxitocina (cunoscuta si sub numele de hormonul iubirii), tonul vagal (inseamna diferenta dintre ritmul expiratiei si cel al inspiratiei) si «neuronii-oglinda». Acest tip de neuroni sunt activati cand o persoana observa ca o alta persoana actioneaza intr-un mod similar.

Anunțuri

Termenul preferat de Fredrickson pentru a numi dragostea este «nutrient», considerand ca daca pe parcursul vietii, oamenii au parte de mai multe «micro-momente pozitive», indiferent ca este cu o singura persoana sau cu mai multe, acestia se vor putea bucura de o viata mai frumoasa, mai fericita si mai lunga.

Psihologul declara ca iubeste descoperirea ideii potrivit careia daca un individ nu are o relatie stabila, nu inseamna sub nici o forma ca nu are parte de dragoste. Tot ea considera ca teoria aceasta face ca dragostea, ca si concept, sa fie « mai la indemana, indiferent de statutul nostru marital ».

Cercetatoarea americana atentioneaza persoanele singure care sunt in asteptarea dragostei sub acea forma de mit existent inca din cele mai vechi timpuri, sustinand ca acestea fac o imensa greseala. Potrivit psihologului, aceste persoane ar trebui sa experimenteze zilnic micro-momentele pozitive (de conexiune) si astfel, vor descoperi dragostea, estompandu-se in acelasi timp si sentimentul  de singuratate. #iPhone #Google #Tablet